Vreme urâtă în Capitală: Frig și ploaie

ploaie_71346500
De joi dimineaţa până vineri, la ora 11:00, regimul termic va continua să fie instabil şi vremea se răceşte.
Vremea se răceşte accentuat în Capitală pe parcursul zilei de joi iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 17 grade.

Potrivit prognozei de specialitate emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, cerul va avea înnorări şi temporar, mai ales în prima parte a zilei, va mai ploua.

Vântul va sufla moderat şi cu unele intensificări, iar temperatura minimă va fi de 9 - 11 grade Celsius.

La nivelul întregii ţări, este în vigoare o informare de instabilitate atmosferică. Astfel, în sudul, centrul şi sud-estul ţării, precum şi în zonele montane se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină.

Citește și Vijelii, averse, tunete și fulgere. Până joi, România sub cod galben

De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 - 25 l/mp.

Actualitate Vezi toate articolele
x close