Umilinţă pentru pensionari. Un parlamentar arată cu cât au crescut pensiile speciale faţă de cele obişnuite între 2020 și 2022

DCBusiness Team |
Data publicării:
Informatii utile. Foto: Pexels.com
Informatii utile. Foto: Pexels.com

Claudiu Năsui prezintă o serie de cifre legate de modul în care au crescut pensiile obişnuite şi cele speciale. 

"Pensia specială medie a crescut de peste 3 ori mai mult decât pensia medie a românilor obișnuiți, în timpul pandemiei. Între 2020 și 2022, când populația a trecut prin stările de urgență sau de alertă.

Haideți să vedem cum au evoluat pensiile, conform datelor oficiale ale Casei Naționale de Pensii Publice, care are în plată 'doar' 6 categorii de pensii speciale.

Pensia medie a crescut cu 397 de lei. Numărul pensionarilor a scăzut cu aproximativ 60.000 de persoane. În același timp, ce să vedeți, numărul pensionarilor speciali a crescut. Cu încă 300 de beneficiari. Cifra pare mică, dar e mare prin comparație cu scăderea numărului de pensionari în total.

Ce este cel mai important, și trebuie să știm cu toții, e că pensia specială medie în plata Casei Naționale a crescut cu 1.300 de lei. De peste 3 ori mai mult decât pensia românilor obișnuiți.

Încă de la început, USR a spus că sistemul pe două viteze al pensiilor speciale pe care l-a creat PSD-PNL trebuie să dispară.Între 2017-2020, proiectele USR de abrogare a pensiilor speciale au fost blocate sistematic de vechea clasă politică. Când s-au apropiat alegerile, PNL și PSD au schimbat discursul, și s-au prefăcut că susțin eliminarea pensiilor speciale. În realitate, nu, n-au făcut nimic despre asta. Și vor tot tergiversa o decizie de acest gen.

Țineți minte eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor? Ar fi putut să adopte proiectul USR depus cu ani în urmă și care parcursese toate procedurile legislative. De ce nu au făcut-o? Vă zic șmecheria la care au apelat să-și păstreze privilegiile. A depus PSD un proiect nou într-o zi, și l-au adoptat în 24 de ore cu încălcarea procedurilor constituționale. Fiindcă știau că în final legea PSD, făcută intenționat pe repede înainte, va fi anulată.

Un lucru este cert: eliminarea pensiilor speciale este posibilă, și s-a mai întâmplat, dar politrucii PSD și PNL doar mimează eliminarea lor. Este și normal, tot ei sunt cei care le-au introdus în 2015-2016", transmite Claudiu Năsui, parlamentar USR, într-o postare pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0695
Diferența 0.0025
Zi precendentă 5.067
USD
Azi 4.282
Diferența 0.0042
Zi precendentă 4.2778
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0695 RON
USD flag1 USD = 4.2820 RON
GBP flag1 GBP = 5.8441 RON
CHF flag1 CHF = 5.4347 RON
AUD flag1 AUD = 2.8479 RON
DKK flag1 DKK = 0.6791 RON
CAD flag1 CAD = 3.1094 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0291 RON
NOK flag1 NOK = 0.4364 RON
SEK flag1 SEK = 0.4616 RON
XAU flag1 XAU = 505.3604 RON
Monede Crypto
1 BTC = 503996.15RON
1 ETH = 19730.26RON
1 LTC = 509.94RON
1 XRP = 13.30RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20901.700.16%
BET-BK4042.330.21%
BET-EF1132.290.19%
BET-FI73912.510.26%
BET-NG1527.140.38%
BET-TR48504.700.16%
BET-TRN46897.520.16%
BET-XT1791.260.18%
BET-XT-TR4069.880.18%
BET-XT-TRN3945.100.18%
BETAeRO952.47-0.04%
BETPlus3060.830.14%
RTL46768.200.16%

Opinii

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel