Turcii aleg azi între Recep Tayyip Erdogan și Kemal Kilicdaroglu

DCBusiness Team |
Data publicării:
Alegeri prezidențiale în Turcia / Foto: Haberizm / Twitter
Alegeri prezidențiale în Turcia / Foto: Haberizm / Twitter

Secţiile de votare s-au deschis duminică la ora locală 08:00 (05 GMT) în Turcia, pentru un al doilea tur inedit al alegerilor prezidenţiale, în care preşedintele aflat la sfârşit de mandat Recep Tayyip Erdogan se confruntă cu social-democratul Kemal Kilicdaroglu, informează agenţiile de presă internaţionale.

După încheierea scrutinului la orele locale 17.00 (14:00 GMT), primele rezultate sunt aşteptate la începutul serii.

Cei doi contracandidaţi vor să îi atragă pe cei 8,3 milioane de votanţi care nu au mers la urne în primul tur de scrutin.

Atunci, Erdogan s-a plasat în faţa lui Kilicdaroglu, reprezentantul opoziţiei, iar partidul său conservator AKP şi aliaţii acestuia şi-au asigurat o majoritate parlamentară.

Erdogan a obţinut 49,5% din voturi în primul tur din 14 mai, în timp ce Kilicdaroglu a primit 44,9% din sufragii.

Două viziuni asupra ţării, societăţii şi guvernării sunt propuse celor 60 de milioane de alegători din Turcia (diaspora a votat deja) chemaţi să voteze. Stabilitate cu riscul autocraţiei cu hiper-preşedintele Erdogan, islamo-conservator, 69 de ani, versus o întoarcere la o democraţie paşnică, potrivit contracandidatului Kemal Kilicdaroglu, fost funcţionat de 74 de ani.

Victoria lui Erdogan ar consolida conducerea unui lider care a transformat Turcia, modificând statul secular fondat în urmă cu 100 de ani pentru a se potrivi viziunii sale conservatoare, întărindu-şi în acelaşi timp puterea, într-o direcţie despre care criticii spun că este un marş spre autocraţie.

Pe scena globală, Erdogan a îndepărtat Ankara, membră a NATO, de aliaţii săi occidentali tradiţionali, a întărit legăturile cu preşedintele rus Vladimir Putin şi a transformat Turcia într-o putere regională cu ambiţii.

Votul de duminică este văzut ca unul dintre cele mai importante de la crearea statului turc modern în urmă cu 100 de ani, opoziţia simţind că are cea mai bună şansă de a-l îndepărta pe Erdogan şi de a schimba multe dintre măsurile sale cu efecte pe termen lung asupra Turciei.

Acest al doilea tur are loc la exact zece ani de la marile manifestaţii care au început în parcul Gezi din Istanbul şi s-au răspândit apoi în întreaga Turcie: un prim val de contestare anti-Erdogan, care a fost sever reprimat.

Primul tur s-a derulat în mod "competitiv" însă "limitat" din cauza "avantajului nejustificat" acordat de media oficiale, au estimat misiunea comună a OSCE şi a Consiliului Europei.

În turul doi, opoziţia intenţionează să desfăşoare "cinci observatori pe urnă", adică un milion de persoane, pentru a supraveghea scrutinul.

Dacă nu va interveni vreun eveniment surprinzător, rezultatele celui de-al doilea tur sunt aşteptate în seara zilei de duminică şi vor fi atent urmărite de aliaţii Turciei, în special în cadrul NATO.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.1222
Diferența 0.0231
Zi precendentă 5.0991
USD
Azi 4.5369
Diferența 0.0471
Zi precendentă 4.4898
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.1222 RON
USD flag1 USD = 4.5369 RON
GBP flag1 GBP = 6.0212 RON
CHF flag1 CHF = 5.4930 RON
AUD flag1 AUD = 2.9098 RON
DKK flag1 DKK = 0.6866 RON
CAD flag1 CAD = 3.2688 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0313 RON
NOK flag1 NOK = 0.4377 RON
SEK flag1 SEK = 0.4687 RON
XAU flag1 XAU = 487.0692 RON
Monede Crypto
1 BTC = 466291.56RON
1 ETH = 10041.48RON
1 LTC = 430.46RON
1 XRP = 10.40RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16324.71-1.79%
BET-BK3076.14-1.23%
BET-EF890.65-1.86%
BET-FI57538.38-0.73%
BET-NG1185.43-1.68%
BET-TR35998.73-1.79%
BET-TRN34990.64-1.79%
BET-XT1399.94-1.59%
BET-XT-TR3034.72-1.59%
BET-XT-TRN2956.06-1.59%
BETAeRO803.77-0.27%
BETPlus2406.75-1.75%
RTL36497.95-1.84%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Nu suntem loviți de tsunami, ci de greșelile făcute. Mircea Coșea: ”Am o teamă de viitor”

Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit,...

Adrain Negrescu / Foto: Facebook

”Roșul” de la bursă ar putea fi primul pas. Următorul, deprecierea leului

Analistul financiar Adrian Negrescu a respins...

Profesorul Mircea Coșea / FOTO: Arhivă

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel