Tichete casnice de 15 lei. Modelul contractului necesar a fi încheiat de către angajatori

tichete-de-activitati-casnice_07365800
Ministerul Muncii a pus în procedura de transparenţă ordinul pentru aprobarea modelului contractului necesar a fi încheiat între angajatori și agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București pentru acordarea de tichete de activități casnice, în condițiile art.11 din Legea nr.111/2022 privind reglementarea activității prestatorului casnic, cu modificările și completările ulterioare.

Legea prestatorului casnic, cunoscută sub numele de Legea 111/2022, reglementează activitatea persoanelor care oferă sau beneficiază de servicii casnice în România. Aceasta oferă un cadru clar și simplu pentru încheierea acordurilor între prestatorii casnici și beneficiarii acestora, printr-o platformă electronică gestionată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Normele metodologice aferente sunt prevăzute în H.G. 822/2022.

Un prestator casnic este o persoană care desfășoară ocazional activități casnice de muncă necalificată în una sau mai multe gospodării, în schimbul unor tichete valorice. Valoarea brută a unui tichet este de 15 lei. Aceste activități pot include curățenie, spălat rufe, gătit, grădinărit și alte munci similare.

Iată textul ordinului privind aprobarea modelului contractului care se încheie între angajatori și agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București pentru acordarea de tichete de activități casnice:

Ministrul muncii și solidarității sociale, numit în funcție în baza Decretului Președintelui României nr. 1033 din 19 iulie 2023, pentru numirea unui membru al Guvernului,

Având în vedere:
- prevederile art. 11 din Legea nr.111/2022 privind reglementarea activității prestatorului casnic, cu modificările și completările ulterioare;

- prevederile art. 15 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 111/2022 privind reglementarea activității prestatorului casnic, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 822/2022, cu modificările și completările ulterioare;

- prevederile art. II din Hotărârea Guvernului nr. 860/2024 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 111/2022 privind reglementarea activității prestatorului casnic, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 822/2022;

- Referatului nr. 1640/DPOCMP/01.08.2024; în baza prevederilor art. 18 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 23/2022 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, cu modificările și completările ulterioare ministrul muncii şi solidarității sociale emite următorul

ORDIN

Art. 1 - Se aprobă modelul contractului care se încheie între angajatori și agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București, pentru acordarea de tichete de activități casnice, în condițiile art. 11 din Legea nr. 111/2022 privind reglementarea activităţii prestatorului casnic, cu modificările și completările ulterioare, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2 - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. 

Modelul contractului poate fi studiat aici

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close