Theresa May, fără sprijin printre conservatori pe subiectul Brexit

10553386_3x2_700x467_29886800
Theresa May
Majoritatea membrilor Partidului Conservator britanic se opun acordului privind Brexitul încheiat cu Uniunea Europeană şi ar prefera ca Marea Britanie să se retragă din Uniune fără un acord, relevă un sondaj citat vineri de Reuters. 

Circa 59% dintre membrii Partidului Conservator se opun acordului pe care chiar șefa lor de partid l-a negociat cu Uniunea Europeană. Doar 38% dintre cei 1215 membri ai Partidului Conservator intervievați în sondajul realizat de YouGov susțin acordul. 

Procentajul celor care susțin că avertismentele privind riscurile unei ieşiri fără acord sunt "exagerate sau inventate" este de 76%.

Premierul Theresa May a decis să amâne votul din Camera Comunelor cu privire la acest acord care trebuia să aibă loc la începutul lui decembrie, de teamă că el va fi respins, şi a încercat să obţină noi garanţii de la ceilalţi 27 de membri ai Uniunii, îndeosebi în ce priveşte aşa-zisa "plasă de siguranţă", o măsură prin care s-ar evita temporar o frontieră fizică între Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord. 

Citește și:

Theresa May, la un pas de a fi îndepărtată, cere sprijinul oamenilor de afaceri

Votul legislatorilor britanici urmează acum să se desfăşoare în săptămâna care începe la 14 ianuarie, iar dacă parlamentarii resping acordul, Marea Britanie va trebui fie să se retragă din blocul comunitar fără un acord, fie să amâne Brexitul prevăzut în prezent pentru 29 martie, notează Reuters. 

Totuşi, dacă politicienii conservatori susţin că nu se tem, un Brexit fără acord acord ar fi un scenariu de coşmar pentru multe din marile afaceri, iar economia britanică dă semne clare de încetinire, mai menţionează Reuters.

Actualitate Vezi toate articolele
x close