Mai mulţi parlamentari PNL propun, într-o iniţiativă legislativă, etichetarea cu denumirea "De Origine România - DOR" a produselor agroalimentare care utilizează în procesul de fabricaţie materii prime de bază de origine românească şi îndeplinesc anumite condiţii.
Zahărul se află în topul celor mai mari scumpiri înregistrate în ultimul an, cu o creştere a preţului de 61,94% în noiembrie 2022 faţă de noiembrie 2021, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Poliţiştii Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în aplicare, miercuri, două mandate de percheziţie în Bucureşti, la domiciliul unor persoane faţă de care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) trage un semnal de alarmă cu privire la certificatele de producător în condiţiile în care, în urma unor controale în pieţe, mulţi vânzători au recunoscut că achiziţionează de la diverse pieţe de gros produsele, pe care apoi le revând,...
Gigantul alimentar francez Danone reduce numărul de produse pe care le vinde retailerilor pentru a tăia din costuri, a anunțat un responsabil al companiei.
Rata inflației anuale a sărit de 13,7% în luna aprilie. Analiștii susțin că acest trend va continua. Ceea ce înseamnă că buzunarele românilor vor fi tot mai goale.
Se întâmplă în Franța, unde, pe fondul penuriei uleiului de floarea-soarelui, guvernul a autorizat producătorii de alimente să modifice rețetele de preparare a multor produse, ceea ce unii au început deja să facă.
Este un exemplu dintre multele altele care există, cu siguranță în România. Oameni cu suflet mare și îndrăgostiți de ceea ce fac, de mica lor afacere pe care o îngrijesc și ocrotesc ca pe propriul lor copil. Pentru că, în ultimă instanță, asta și este.
Rata inflației a urcat la peste 8,5%, în condițiile în care, pe fondul războiului din Ucraina, toate prețurile au crescut într-un ritm alarmant. Există și o veste bună: energia electrică s-a ieftinit.
Fostul premier Florin Cîțu, actual președinte al Senatului și liderul PNL a declarat că plafonarea prețurilor la alimente duce la penurie și că orice ingerință în piață vine cu costuri mari. Comentând aceste cuvinte, profesorul Mircea Coșea a spus că prin declarații situația nu se rezolvă,...
Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, atenţionează părinţii să achiziţioneze dulciuri şi jucării numai din magazine specializate, unde se eliberează documente de cumpărare, pentru a putea proba în cazul unor reclamaţii legate de...