Ştirile dimineţii. Informaţii calde la începutul zilei

DCBusiness Team |
Data publicării:

Grupaj de ştiri. 

Împrumut de 600 milioane de euro pentru finanţarea deficitului și/sau refinanțarea datoriei publice guvernamentale

În şedinţa de Guvern de joi, 8 februarie, a fost adoptat şi un memorandum privind posibilitatea contractării de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a unui împrumut și/sau a unei serii de împrumuturi pentru politici de dezvoltare.

Sprijin de 200 euro/hectar pentru susţinerea producţiei de cartof de consum

MADR a postat în transparență decizională un proiect pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției  de cartof de consum” în anul 2024. Proiectul de act normativ vizează acordarea unui ajutor de minimis pentru susținerea producției de cartof de consum, pentru anul 2024, în cadrul Programului de susținere a producției de cartof de consum.  

Bani pentru pensionari, în locul călătoriilor cu trenul neutilizate

A fost depus la Camera Deputaţilor, pentru dezbatere şi vot, un proiect de Lege privind completarea art.1 din Legea nr.147 din 26 iulie 2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern.

Premierul a anunțat prioritățile Guvernului pentru următoarele două săptămâni

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat la începutul ședintei de Guvern de joi, 8 februarie, care sunt prioritățile cabinetului pe care îl conduce pentru următoarele 14 zilei.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0956
Diferența 0.0015
Zi precendentă 5.0941
USD
Azi 4.3216
Diferența 0.0170
Zi precendentă 4.3046
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0956 RON
USD flag1 USD = 4.3216 RON
GBP flag1 GBP = 5.8285 RON
CHF flag1 CHF = 5.5867 RON
AUD flag1 AUD = 3.0472 RON
DKK flag1 DKK = 0.6820 RON
CAD flag1 CAD = 3.1587 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0279 RON
NOK flag1 NOK = 0.4529 RON
SEK flag1 SEK = 0.4776 RON
XAU flag1 XAU = 693.2599 RON
Monede Crypto
1 BTC = 294869.38RON
1 ETH = 8521.16RON
1 LTC = 234.53RON
1 XRP = 6.16RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET29217.790.82%
BET-BK5812.140.78%
BET-EF1574.990.83%
BET-FI111823.040.97%
BET-NG2101.330.69%
BET-TR68420.910.82%
BET-TRN66092.890.82%
BET-XT2534.450.86%
BET-XT-TR5801.760.86%
BET-XT-TRN5619.600.86%
BETAeRO1027.630.34%
BETPlus4229.700.79%
RTL65686.510.76%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel