Piețele de criptoactive nu sunt reglementate de autoritățile de reglementare, fapt ce poate duce la generarea de bule speculative și la creșterea riscului sistemic, avertizează Autoritatea de...
Creşterea economică este aşteptată să decelereze semnificativ în 2023, în contextul costurilor ridicate cu energia şi al prelungirii războiului din Ucraina, precum şi pe fondul conduitei...
Trafigura Group, care se afla pe locul 31 mondial în topul celor mai puternice companii, a numit și-a numit doi noi șefi la vârf pentru tranzacționarea metalelor pentru baterii - o activitate...
Proiectul Neptun Deeep din Marea Neagră se află cu ultimii paşi înainte de începerea pornirii lucrărilor, iar costul estimat împreună cu operatorul OMV Petrom este, în acest moment, de până...
Aproape jumătate dintre români (47%) ar apela la familie sau prieteni dacă ar avea nevoie de o sumă de bani, în timp ce puţin peste un sfert (29%) se gândesc să facă un împrumut bancar,...
Companiile britanice care au testat săptămâna de lucru de patru zile au decis, în marea lor majoritate, să păstreze acest sistem și după cele șase luni de experiementare. O hotărâre...
Activitatea întreprinderilor din zona euro a crescut în februarie în cel mai rapid ritm din ultimele nouă luni, ceea ce sporește șansele ca blocul comunitar să evite o încetinire în acest...
Cea mai mare parte a contractelor de energie electrică vor fi fost reînnoite în 2023, iar preţurile vor fi stabilite la nivelul contractelor indexate din 2022, însă intervenţiile guvernamentale...
Constructorul român, cumpărat de Renault în 1999, și-a majorat profitul considerabil în ultimii ani, iar prețurile sale au crescut vertiginos. Acum, grupul auto vede un profit de 1,6 miliarde de...
O fabrică de tractoare care ar crea aproximativ 600 de locuri de muncă ar urma să fie construită în localitatea arădeană Ghioroc, investiţie austriacă de 400 de milioane de euro, primarul...
Enel X România, parte a Enel X Global Retail, divizia internațională de afaceri a Grupului Enel, care oferă servicii ce accelerează inovarea și conduc tranziția energetică, a fost aleasă de...
În trimestrul IV 2022, numărul locurilor de muncă vacante a fost 41,9 mii, în scădere cu 3,4 mii față de trimestrul anterior, transmite Institutul Național de Statistică.
În prezent se desfăşoară negocieri cu patru mari companii chineze, în urma cărora ar putea fi realizate, în Ungaria, noi investiţii în valoare de 8-10 miliarde de euro, a anunțat șeful...