Nucleaelectrica anunță într-un comuncat transmis redacției că a avut loc sincronizarea Unitatii 2 CNE Cernavoda la Sistemul Energetic Național după finalizarea lucrărilor aferente opririi...
De la distrugerea barajului Kahovka pe 6 iunie, inundațiile au tăiat orice șansă pe care ar fi avut-o trupele ucrainene de a traversa râul Nipru pentru a-și susține contraofensiva. Totuși,...
Marcel Boloş, actualul ministru al Finanţelor, a anunţat care sunt obiectivele prioritare ale ministerului pe care îl conduce acum, după mandatul de la Fonduri Europene.
Christine Lagarde, preşedintele Băncii Central Europene a declarat, joi, că s-ar putea majora din nou dobânzile la reuniunea de politică monetară din iulie.
România nu are un brand cu valoarea adăugată mare, iar apropo de modelul românesc, "la noi nu mai iese fum pe coş", a declarat, joi, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României,...
Prețul gazelor naturale a crescut, joi, pe fondul reducerii livrărilor din Norvegia, consecința unor defecțiuni și lucrări de întreținere la numeroase instalații.
În încercarea de a scăpa de o parte din trecut, de a "ușura povara" ce-i apasă pe umeri, actorul francez Gérard Depardieu scoate la licitație o parte din colecția sa de artă, o operațiune...
Pamela Ward (Regional Senior Commercial Officer - Europa de Sud-Est la Departamentul de Comerț al SUA) a participat la Aspen Energy Summit a vorbit despre provocările din sectorul energiei,...
Astăzi, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a transferat 590.001.500 lei pentru a alimenta 2.360.006 carduri sociale. Aceasta este a șaptea tranșă de ajutor pentru alimente și mese...
Eurostat a publicat recent o serie de date legate de evoluțiile economice ale țărilor din Uniunea Europeană, iar ceea ce transpare din aceste cifre nu este favorabil României.
Prezent la evenimentul Aspen Energy Summit, George Niculescu, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), a vorbit despre demersurile depuse de țara noastră...
Veniturile din cele cinci ligi principale au depășit chiar și nivelurile de dinaintea pandemiei. Dar profiturile sunt încă îngreunate de salariile jucătorilor.
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a anunţat lansarea modulului 'Cereri de finanţare' al sistemului informatic MySMIS2021, care va facilita accesarea fondurilor europene în valoare...
Cofondatorul Microsoft, Bill Gates, se află deja în China, unde nu a mai fost din 2019, adică din anul când au apărut, în marea țară asiatică, primele cazuri de COVID-19, prezentate însă,...
- Enel X Way România a instalat până în prezent 29 de stații de încărcare pentru vehiculele electrice la unitățile comerciale PENNY din 23 de localități, iar alte 35 de stații de...
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) anunță organizarea unei licitații pe platforma SEAP pentru achiziționarea de tablete în valoare totală de 94.575.000 lei (peste 19 milioane de euro).
Joe Philipsz, Head of The Three Seas Investment Fund at Amber Infrastructure Group, a vorbit la Summitul Aspen pentru energie despre adaptarea României la noile tendințe.