Imediat ce se vor instala în noul Congres, începând din ianuarie anul viitor, democrații majoritari în Camera reprezentanților vor ancheta decizia administrației Donald Trump de a împiedica...
OTP Bank România a înregistrat, în primele 9 luni din 2018, un profit ajustat după impozitare de 68,7 milioane lei (15,09 milioane euro), aproape dublu faţă de cel din perioada similară a...
Consiliul General al Uniunii Sindicatului Liber din Metrou a respins ultima ofertă de creştere salarială înaintată de administraţia Metrorex şi a decis declanşarea grevei de avertisment joi,...
Consiliul Concurenţei a extins investigaţia pe piaţa produselor de semnalizare rutieră şi a efectuat o inspecţie la sediul companiei Girod Semnalizare Rutieră SRL, potrivit unui comunicat al...
Banca Naţională a României (BNR) a afişat, luni, un curs de 4,6586 lei pentru un euro, în scădere cu 0,02 bani faţă de cel din şedinţa anterioară, când moneda unică valora 4,6588 lei.
Sindicaliştii de la metrou ar putea intra în grevă de avertisment, cel mai devreme joi dimineaţă, timp de două ore, dacă se ia o decizie în acest sens în Consiliul General, a declarat, luni,...
În cartierul Binhai, o importantă zonă de dezvoltare economică a orașului Tianjin, și-a făcut, recent, apariția o nouă clădire care iese, oarecum, din tiparul normalului, obișnuitului. O...
Salariul minim brut din România depășește media regiunii Europei Centrale și de Est. În același timp, are cea mai ridicată rată efectivă de taxare dintre statele din regiune, de 41,5%,...
CBRE, liderul mondial și național pe piața de consultanță imobiliară, anunță bilanțul evoluției pieței spațiilor de birouri din București, în primele nouă luni din 2018. Cererile de...
Raiffeisen Bank va acorda o finantare in valoare de 14 milioane de euro, garantata de EximBank (prin emiterea unor garantii in numele si in contul statului roman), companiei Softronic SRL, din...
Emisiunea va fi difuzată marți, 13 noiembrie, la ora 11:00 atât pe pagina de Facebook DCNews, cât și pe Youtube DC News. De asemenea, poate fi urmărită și pe DCBusiness.
O cantitate de 1,2 milioane de metri cubi de lemn a fost exploatată din parcurile naţionale ale României, începând din anul 2014 până în prezent, asta înseamnă că o pădure seculară de...
Bucureşti este al treilea oraş din lume şi primul din Europa în privinţa blocajelor înregistrate în trafic, conform clasamentului anual realizat de compania olandeză de sisteme de navigaţie...
Producţia industrială a fost, în primele nouă luni din 2018, comparativ cu perioada similară a anului 2017, mai mare cu 4,1% ca serie brută, datorită creşterilor industriei prelucrătoare...
Cartofii, legumele şi conservele de legume, energia termică şi combustibilii s-au scumpit cel mai mult în decursul lunii octombrie faţă de septembrie, înregistrând, totodată şi printre cele...
Rata anuală a inflaţiei în octombrie a scăzut la 4,3%, de la 5,03% în septembrie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 5,27%, cele alimentare cu 3,73%, în timp ce...
Poşta Română lanseză astăzi, 12 noiembrie, un nou serviciu, "Retur 30", care oferă clienţilor posibilitatea de a returna produsele comandate de pe site-urile eMag şi FashionDays, a anunţat...
Evacuat de urgență vineri, împreună cu mulți alți locuitori ai renumitei stațiuni Malibu, din California devastată de incendii, actorul Gerard Butler a revenit la reședința sa pentru a...
Cel puțin 31 de persoane au murit, iar alte 228 sunt date dispărute în incendiile care au devorat zeci de mii de hectare în California, unde vântul riscă să împrăștie și mai mult...
În România s-au construit aproape un milion de locuințe în ultimii 28 de ani, însă aproape jumătate sunt ridicate în jurul a șapte mari centre regionale, restul județelor au rămas cu un...
Bruno Le Maire dorește ca Germania și Franța să ajungă mai repede la un compromis privind uniunea bancară și piețele de capital, înțelegere indispensabilă, în opinia lui, pentru a proteja...
La modul ideal, OPEC va reduce producția de țiței numai în cazul în care va observa un excedent al volumului de petrol pe piață și numai dacă acest fenomen va fi de durată. Dar este nevoie...
Seceta pedologică moderată, puternică şi chiar extremă se va semnala în cea mai mare parte a ţării, doar local în centrul şi nordul Transilvaniei, iar izolat în nordul Olteniei, rezerva de...
Parfumul ”Gogo Chanele”, pantofi ”Ababis” sau indispensabili ”Caiwen Kani” copiați de la Calvin Klein: în pofida tuturor eforturilor depuse de gigantul chinez al comerțului online,...
Tasmania a devenit în ultima vreme punct de atracție pentru turism după ce au fost descoperite și popularizate frumusețile acestui loc de către călătorii pricepuți care s-au lăsat vrăjiți...