Banca Naţională a României (BNR) a afişat, miercuri, un curs de 4,6617 lei, în scădere cu 0,23 de bani (-0,05%) faţă de cotaţia stabilită cu o zi în urmă, când moneda naţională valora...
Un român din zece a făcut, în locuinţa sa, modificări care pot afecta structura de rezistenţă. Când vine vorba de pregătirea pentru un potenţial dezastru, mai puţin de jumătate au în...
Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, cu 261 de voturi "pentru", două "împotrivă" şi cinci abţineri, proiectul de lege privind aprobarea realizării autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş -...
Chis Timur - Vasile a fost numit director general al Conpet, începând de miercuri, cu un mandat de patru ani, respectiv până la data de 6 noiembrie 2022, conform unui comunicat remis Bursei de...
Volumul comerţului cu amănuntul în Uniunea Europeană a scăzut cu 0,1% în luna septembrie 2018, comparativ cu luna anterioară, însă a crescut cu 1,1% în România, aceasta fiind a patra...
Airbus şi IAR Ghimbav au semnat, pe 6 noiembrie 2018, Contractul definitiv de colaborare exclusivă pe o perioadă de 15 ani, document ale cărui principii au fost stabilite prin semnarea unui acord...
Bulgaria şi-a propus ca, începând din anul 2020, aproximativ 30% din necesarul său de gaze naturale să provină din Azerbaidjan, reducându-şi astfel dependenţa aproape completă de gazele...
Peste 400.000 de români își scot anual la vânzare telefonul mobil, principalul motiv fiind acela de a-și cumpăra altul mai performant, potrivit unei analize asupra comportamentelor de consum de...
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a scăzut miercuri pe piaţa interbancară cu 0,05 puncte procentuale, la...
Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2.688 lei în luna septembrie, în creştere cu 19 lei (+0,7%) faţă de august, în timp ce câştigul mediu brut a crescut la 4.482 lei, cu 0,7% mai...
În anul 2012, aproximativ 4,6 milioane de freelanceri erau activi în Uniunea Europeană dintre care 2,1 milioane erau femei (45%). Totodată, mai multe femei freelanceri decât bărbați se...
Despre oamenii foarte bogați se spune că nu trebuie să-i întrebi cum au făcut primul milion. Nu fac excepție nici primii milionari români, care au făcut averi impresionante imediat după 1989,...
Mai mulţi oligarhi ruşi, precum Oleg Deripaska şi Andrei Kostin, au fost rugaţi să nu participe la următoarea ediţie a Forumului Economic Mondial (WEF), care reuneşte în luna ianuarie a...
Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) se lăudat marți cu rezultatele sale datorate sistemului de online de obținere a cărților funciare, însă miercuri dimineața...
Fostul secretar al Trezoreriei americane, Henry Paulson, a tras miercuri un semnal de alarmă cu privire la riscul apariţiei unei "cortine de fier economice" între SUA şi China, dacă cele două...
Proprietatea a fost scoasă la vânzare în această săptămână și se află în cartierul Russian Hill din San Francisco, se întinde pe o suprafață de 2.895 de metri pătrați și este formată...
Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a declarat, marți seara, la Guvern, că România nu a pierdut niciun euro din alocarea fondurilor europene nerambursabile.
Preşedintele american Donald Trump a revendicat marţi seara un "imens succes" electoral şi le-a mulţumit susţinătorilor săi într-o scurtă postare pe Twitter, transmite AFP.
Reţeaua de oraşe Eurocities, platforma ecologistă Transport şi Mediu şi Alianţa Europeană pentru Sănătate Publică au cerut marţi instituţiilor Uniunii Europene şi statelor ei membre să...
Bursele europene au terminat în scădere, marți, în timp ce Wall Street a rămas pe verde în așteptarea rezultatelor alegerilor americane de la jumătate de mandat, determinante pentru...
Compania chineză de asigurări Ping An a devenit cel mai mare acţionar al grupului bancar britanic HSBC, participaţia sa de aproape 12 miliarde de dolari demonstrând sporirea apetitului Chinei...
România nu a plătit din bani europeni împrumuturile de la Banca Europeană de Investiții (BEI) și Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), a declarat ministrul fondurilor...
Fiul şi fratele miliardarului israelian Lev Leviev, un cunoscut magnat din industria diamantelor, se numără printre suspecţii care au fost arestaţi în Israel într-un caz de contrabandă cu...
În timp ce Statele Unite instituie sancțiuni împotriva Moscovei și Beijingului, declanșând, totodată, un război comercial cu marele stat asiatic, Rusia și China devin iar aliați, a constatat...