În pofida tuturor eforturilor depuse de arheologi, istorici sau căutători de tezaure, nimeni nu a reușit să găsească toate comorile a căror existență este consemnată în scrierile vechi....
Perspectiva stabilă atribuită ratingurilor suverane din Europa Centrală şi de Est (CEE) reflectă creşterea economică încă solidă dar care încetineşte, şi profilul datoriei, care în...
Producţia de ţiţei a Norvegiei în 2019 va fi mai mică decât s-a estimat anterior şi se va situa la cel mai redus nivel din ultimele trei decenii, dar s-ar putea redresa în următorii ani, a...
Capitala va rămâne și în 2019 un vast șantier, cu numeroase lucrări începute, întrerupte, reluate și iar oprite. În unele cazuri este vorba de întârzieri de mulți ani, în altele de doar...
La reuniunea Băncii Centrale Europene din decembrie s-a sugerat reluarea, în următoarele luni, a acordării de împrumuturi ieftine către bănci - unul din cele mai importante instrumente folosite...
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a rămas practic neschimbat în decembrie 2018, comparativ cu luna anterioară, preţurile mai mari la cereale fiind contracarate de ieftinirea...
Vânzările de automobile ale companiei Volkswagen în 2018 au atins 6,24 de milioane însă conducerea companiei rămâne rezervată în ceea ce privește perspectivele din acest an ale industriei...
În ianuarie 2019, plata pensiilor prin Poşta Română se va face până în data de 17 ianuarie, fiind decalată cu două zile, dar întârzierea este justificată, ţinând cont de faptul că 1 şi...
Asociația industriașilor germani, BDI, a cerut Uniunii Europene să adopte o politică mai dură față de China, iar companiilor să-și reducă dependența de piața chineză invocând dumpingul...
Deocamdată, termenul de depunere a declației unice pentru estimarea veniturilor din țară pe 2019 și pentru veniturile realizate în străinătate anul trecut este 15 martie. Dar, spre deosebire...
Airbus a livrat, în 2018, 800 de avioane pentru 93 de clienți, cel mai mare număr de aeronave produs de companie. Airbus a depășit astfel recordul pe care îl stabilise în 2017, de 718...
Viorica Dăncilă, prim-ministru al României, a răspuns scrisorilor primite de la președintele Klaus Iohannis privind motivele care au stat la baza refuzului numirii Olguței Vasilescu în postul...
Consiliul Concurenţei (CC) a declanşat o investigaţie privind un posibil abuz de poziţie dominantă al Delgaz Grid, companie membră a grupului E.ON România, manifestat prin aplicarea unui...
Comisia Europeană a anunţat că a demarat o "investigaţie aprofundată" privind tratamentul fiscal de care a beneficiat producătorul american de echipamente sportive Nike în Olanda, pentru a...
Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat, joi, 246 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni, cu maturitatea la 87 de luni, la un randament mediu de 4,51% pe an, potrivit...
Jaguar Land Rover plănuiește să concedieze 4.500 de oameni din lumea întreagă, acțiunea fiind o reacție la încetinirea vânzărilor cauzate de Brexit, reducerea cererii de mașini Diesel și...
Operatorul de telecomunicaţii Vodafone Spania şi-a anunţat joi intenţia de a demara un program de concedieri colective care va afecta maximum 1.200 de angajaţi, echivalentul a 22% dintre cei...
Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale, a afirmat că măsurile adoptate prin OUG 114/2018 au determinat ”mișcări excesive” pe piețele valutare și interbancare, care s-au...
Inspectorii sanitar-veterinari din judeţul Teleorman dau asigurări că întreaga cantitate de ouă contaminate cu Fipronil, descoperită la o fermă din localitatea Drăgăneşti-Vlaşca, va fi...
Olguța Vasilescu a fost refuzată pentru portofoliul Transporturilor de către președintele Iohannis sub motiv că nu ar avea expertiza necesară. Teoretic, funcțiile ministeriale sunt poziții...
Arestat în Japonia în 19 noiembrie și inculpat pentru că ascuns veniturile sale autorităților bursiere nipone, Carlos Ghosn, încă director general al Renault, are trei naționalități...
De aproape o săptămână, prețul petrolului s-a înscris pe un trend ascendent de care parcă nu ar vrea să se mai despartă. Pratic, aurul negru a recuperat pierderile înregistrate în...
Constructorul auto american Ford, care are o fabrică și la Craiova, a anunţat joi că va elimina "mai multe mii" de locuri de muncă, va ieşi de pe pieţele neprofitabile şi va înceta să mai...
Klaus Iohannis, președintele României, a trimis două scrisori premierului Viorica Dăncilă în care își motivează deciziile pentru care nu a acceptat propunerile de miniștri făcute în...