Fondatorul companiei americane Oracle, Larry Ellison, deține 3 milioane de acțiuni (1,75%) în compania Tesla, pachet a cărui valoare se ridică la 1 miliard de dolari. Ellison este al doilea ca...
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că raportul pe care l-a cerut Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză privind realizările Guvernului în 2018 va fi distribuit instituțiilor...
China și SUA au încheiat cele trei zile de negocieri comerciale, iar surse din interor au declarat pentru Bloomberg că părțile au ajuns pe poziții similare în cazul energiei și agriculturii...
Un loc de muncă aflat într-un birou, pe un scaun confortabil, este departe de a te feri de boli profesionale. Unele dintre acestea îi afectează în primul rând pe așa-numiții...
Constructorul italian Astaldi SpA, prezent și în România, unde are contracte de miliarde de euro încheiate cu administrația centrală, dar și locală, a primit, din partea unui tribunal,...
România a primit a doua tranşă, în valoare de 3,9 milioane de euro, din grantul de 34,28 milioane de euro, reprezentând contribuţia financiară a Uniunii Europene (UE) pentru combaterea Pestei...
Banca Națională a Elveției (SNB) estimează că pierderile sale în anul 2018 sunt de 15 miliarde de franci elvețieni, adică 15,29 miliarde de dolari, transmit MarkeWatch și Reuters. Cu un an...
Economistul Mircea Coșea susține că nivelul la care a ajuns euro în raport cu leul are două cauze imediate, ambele arătând două probleme majore ale economiei românești. Prima este...
Departamentul de Stat American a angajat în 2018 compania Transiris, condusă de românul Silvian Centiu, pentru a crea strategia de imagine a Statelor Unite în lume.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, miercuri, un curs de referinţă de 4,6722 lei/euro, o creştere de 0,11% faţă de pragul atins marţi, un nou nivel record.
Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 3,9%, în luna noiembrie 2018, în scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precedentă (4%), potrivit datelor...
Emisiile de dioxide de carbon din Statele Unite au crescut cu 3,4% în 2018 față de 2017, se arată într-un studiu publicat de Rhodium Group, o companie de cercetare în domeniul politicilor...
Consumatorii au devenit din ce în ce mai conștienți de drepturile lor la nivel digital și implicit mai vigilenți atunci când vine vorba despre dreptul la intimitate, mai ales după lungul șir...
Soția unui miliardar norvegian a fost răpită, iar autorii răpirii îi cer soțului să-și răscumpere soția prin criptomonedă. Femeia fusese dată dispărută în urmă cu șase săptămâni,...
ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a scăzut miercuri cu 0,02 puncte procentuale, până la 2,90% pe an, potrivit...
Deficitul balanței comerciale pe primele 11 luni din 2018 este cu 2,062 miliarde de euro mai mare decât în perioada similară a anului 2017. Exporturile pe primele 11 luni au însumat 63,133...
Șapte dintre primele 10 economii ale lumii, până în 2030 vor fi probabil piețele emergente actuale, se spune într-o prognoză a Standard Chartered, citată de Bloomberg.
Personalul de securitate de pe câteva dintre aeroporturile Germaniei intră joi în grevă. O primă grevă de avertisment a avut luni dimineață pe aeroporturile berlineze Schonefeld și Tegel.
Creşterea economiei mondiale ar urma să încetinească la 2,9% în 2019, comparativ cu 3% în 2018 şi 3,1% în 2017, pe fondul tensiunilor comerciale şi al moderării comerţului internaţional,...
Economia României va înregistra un avans de 3,5% în 2019 şi de 3,1% în 2020, în scădere cu un punct procentual faţă de prognoza din iunie 2018, se arată în raportul semianual "Global...
Printre noutățile legate de creditele bancare care au apărut în cursul anului 2018 se numără plafonarea ratelor, credite fără dobândă pentru tineri sau obligtivitatea băncilor de a informa...
Preşedinta democraţilor din Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA, Nancy Pelosi, l-a acuzat marţi pe Donald Trump că i-a luat pe americani "ostatici" prin aşa-numitul "shutdown" care...
Ionuț Mișa, fostul șef al ANAF, a explicat de ce ANAF nu a reușit să recupereze suma de bani pe care familia președintelui țării o datorează statului în urma uneia dintre proprietățile...
Dragă Stolo, pentru Traian Băsescu sau Theodor Stolojan, pentru publicul larg rămâne una din figurile emblematice ale politicii româneşti, chiar dacă a intrat de ceva timp într-un con de...
Cei doi mari constructori de avioane de pasageri, Boeing şi Airbus, au anunţat că au livrat, fiecare, un număr record de avioane civile în 2018, în pofida problemelor întâmpinate de unii...
Sears Holding va cere lichidarea după eșecul planului de relansare în valoare de 4,4 miliarde de dolari propus de președintele companiei, Edward Lampert, ceea ce ar putea antrena dispariția...
Orange România susţine că a fost sancţionată de Consiliul Concurenţei pentru că a stopat practicile înşelătoare ale unui furnizor de servicii şi anunţă că va contesta amenda prin toate...