SMURD, puncte de prim-ajutor la vizita Papei Francisc

Mihai Paul |
Data publicării:

Echipaje de pompieri şi paramedici SMURD se vor afla în cele patru oraşe care vor fi vizitate de Papa Francisc, pentru a acorda sprijin şi prim-ajutor populaţiei. Pelerinii şi localnicii pot solicita şi primi asistenţă medicală de urgenţă în punctele de prim-ajutor şi spitalele mobile SMURD amplasate în aceste zone, anunţă IGSU.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) anunţă că, în cele patru oraşe în care Sanctitatea Sa Papa Francisc va oficia slujbe religioase şi se va întâlni cu pelerinii, se vor afla echipaje de pompieri şi paramedici SMURD care pot acorda sprijin şi prim-ajutor populaţiei. Atât credincioşii, cât şi localnicii pot solicita şi primi asistenţă medicală de urgenţă în punctele de prim-ajutor şi spitalele mobile SMURD amplasate în aceste zone.

"Participanţii la aceste activităţi publice sunt rugaţi, pentru siguranţa lor, să respecte recomandările autorităţilor de la faţa locului. De asemenea, dacă sesizează persoane aflate în dificultate sau eventuale situaţii de urgenţă, să anunţe imediat personalul IGSU prezent în dispozitivele din apropiere sau să semnaleze cazul la 112", se arată într-un comunicat de presă transmis de IGSU.

Citește și:Raed Arafat anunță ce se va întâmpla cu serviciile SMURD

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0985
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.0985
USD
Azi 4.3417
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3417
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0985 RON
USD flag1 USD = 4.3417 RON
GBP flag1 GBP = 5.8335 RON
CHF flag1 CHF = 5.4743 RON
AUD flag1 AUD = 2.9009 RON
DKK flag1 DKK = 0.6826 RON
CAD flag1 CAD = 3.1677 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4315 RON
SEK flag1 SEK = 0.4716 RON
XAU flag1 XAU = 601.0836 RON
Monede Crypto
1 BTC = 385662.78RON
1 ETH = 13087.81RON
1 LTC = 347.36RON
1 XRP = 8.18RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24438.890.72%
BET-BK4831.880.68%
BET-EF1328.710.67%
BET-FI90620.36-0.31%
BET-NG1793.970.50%
BET-TR57229.920.72%
BET-TRN55282.670.72%
BET-XT2108.720.67%
BET-XT-TR4827.200.67%
BET-XT-TRN4675.630.67%
BETAeRO924.170.06%
BETPlus3551.560.70%
RTL55048.150.75%

Opinii

Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt...

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel