Sindicatele din Educație decid azi dacă se va continua greva

greva_98315400
Profesorii decid dacă vor accepta cea mai recentă ofertă a Guvernului
Sindicatele decid azi dacă se va continua greva din Educație sau nu.

Sindicaliştii au anunţat că vor lua o decizie până la ora 10:00 cu privire la proiectul de Ordonanţă referitor la salarizarea personalului din Învăţământ, lansat duminică în dezbatere pe site-ul Ministerului Muncii.

"Proiectul actului normativ, de la premier am înţeles că va fi pus astăzi (duminică, n.r.) în dezbatere publică. Colegii îl vor putea vedea, vor cunoaşte conţinutul şi ne vom pronunţa mâine (luni, n.r.), la ora 10:00. Am cerut acolo ceea ce ştiţi şi dumneavoastră foarte clar. Au fost nişte cerinţe minimale. Una dintre ele încă nu a fost îndeplinită. Am cerut să se achite în totalitate tot ceea ce înseamnă creşterile salariale pe viitoarea grilă de salarizare în cursul anului 2024. Aici răspunsul Guvernului a fost că se acordă prima tranşa în 2024, la 1 ianuarie, cealaltă urmând să fie acordată în 2025. Aşa că, este logic să primească colegii noştri proiectul actului normativ şi, în funcţie de conţinutul acestuia, ne vor da un răspuns până mâine, răspuns pe care îl vom comunica. Până atunci greva continuă", a spus Nistor duminică, la ieşirea de la consultările de la Guvern.

Ce prevede cea mai recentă ofertă

Proiectul de act normativ pus în dezbatere de Ministerul Muncii prevede că, începând cu data de 1 iunie 2023, se majorează salariile de bază ale personalului didactic şi personalului didactic auxiliar din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar şi instituţiilor de învăţământ superior cu suma 1.300 de lei brut pe fiecare funcţie.

De asemenea, cu aceeaşi sumă se majorează salariile personalului didactic auxiliar din cadrul bibliotecilor universitare, precum şi pentru celelalte categorii de funcţii cuprinse în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi care au calitatea de personal didactic auxiliar, conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi care desfăşoară activitatea în sistemul naţional de învăţământ.

În ceea ce priveşte salariile personalului nedidactic din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar şi instituţiilor de învăţământ superior, acestea cresc cu suma 400 de lei brut pe fiecare funcţie.

Majorările salariale vor fi suportate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei. Impactul asupra bugetului de stat, în anul curent, va fi de - 2.705.505 lei.

Greva generală din educaţie a fost declanşată în data de 22 mai 2023.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close