Se preconizează noi creșteri la energie în iarna ce urmează

Vlad Roibu |
Data actualizării: | Data publicării:
Cum se aerisesc corect caloriferele ca să nu îți sară în aer factura de gaze
Cum se aerisesc corect caloriferele ca să nu îți sară în aer factura de gaze

Scenariul iernii trecute s-ar putea repeta. Unul dintre liderii Agenției Internaționale pentru Energie a estimat că trebuie să ne așteptăm la o creștere asemănătoare cu cea de iarna trecută în ceea ce privește facturile.

Prețurile la energie ar putea crește în această iarnă, forțând guvernele la noi eforturi, subvenționând din nou facturile conform estimărilor, arată BBC.

Directorul executiv al Agenției Internaționale de Energie, Faith Birol, susține că guvernele ar trebui să facă presiuni pentru economisirea energiei și să stimuleze sursele regenerabile adăugând că în cazul în care economia chineză se va consolida rapid și va avea loc o iarnă grea, prețurile la gaze ar putea crește, punând presiune asupra consumatorilor.

Totuși, părerile sunt împărțite după ce un purtător de cuvânt al guvernului britanic a declarat că facturile anuale la energie vor scădea în medie cu 430 de lire sterline în această lună.

Prețul gazelor a crescut vertiginos după invazia Rusiei în Ucraina, ceea ce a dus la creșterea facturilor la energie în întreaga lume, o serie de guverne au intervenit apoi cu ajutoare pentru gospodării pentru a încerca să atenueze lovitura pentru consumatori.

AIE este o agenție care colaborează cu guvernele și industria pentru a furniza date, analize și a recomanda politici.

Birol a declarat în cadrul emisiunii Today de la BBC că multe guverne europene au făcut "greșeli strategice", inclusiv o dependență excesivă de Rusia în ceea ce privește energia, și că politica externă a fost "orbită" de decizii comerciale pe termen scurt. El a completat că în această iarnă "nu putem exclude" o nouă creștere a prețurilor la gaze.

"Într-un scenariu în care economia chineză este foarte puternică, cumpără multă energie de pe piețe, iar noi avem o iarnă grea, am putea vedea o presiune puternică de creștere a prețurilor la gazele naturale, ceea ce, la rândul său, va pune o povară suplimentară asupra consumatorilor", a spus el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0959
Diferența -0.0002
Zi precendentă 5.0961
USD
Azi 4.2958
Diferența 0.0216
Zi precendentă 4.2742
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0959 RON
USD flag1 USD = 4.2958 RON
GBP flag1 GBP = 5.8854 RON
CHF flag1 CHF = 5.5372 RON
AUD flag1 AUD = 2.9861 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1507 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4444 RON
SEK flag1 SEK = 0.4818 RON
XAU flag1 XAU = 644.9082 RON
Monede Crypto
1 BTC = 337977.63RON
1 ETH = 10129.24RON
1 LTC = 260.30RON
1 XRP = 7.08RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27033.67-0.58%
BET-BK5456.37-0.87%
BET-EF1455.89-0.69%
BET-FI101648.25-1.69%
BET-NG1974.91-0.99%
BET-TR63306.23-0.58%
BET-TRN61152.25-0.58%
BET-XT2338.47-0.73%
BET-XT-TR5353.15-0.73%
BET-XT-TRN5185.07-0.73%
BETAeRO981.40-0.06%
BETPlus3920.23-0.55%
RTL60867.10-0.52%

Opinii

Claudiu Năsui
Claudiu Năsui

Năsui: Legea capitalului social scoate din joc micii antreprenori

Legea care majorează capitalul social minim și...

Majorarea capitalului social este criticat de economiști

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel