Record istoric în China: 24,8 milioane de pasageri într-o singură zi pe calea ferată

tren china
Transport feroviar la capacitate maximă în China.

Reţeaua feroviară chineză a transportat 24,8 milioane de pasageri în data de 1 mai, stabilind un nou record într-o singură zi, conform datelor publicate de operatorul feroviar naţional China State Railway Group, transmite Reuters.

De asemenea, potrivit agenţiei de ştiri Xinhua, sistemul feroviar naţional este aşteptat să transporte 19,7 milioane de pasageri pe parcursul zilei de sâmbătă, 2 mai.

Unele linii au fost nevoite să introducă în circulaţie trenuri suplimentare pentru a gestiona afluxul de pasageri care pleacă în vacanţă cu prilejul weekend-ului prelungit de 1 mai, a relatat Xinhua. De exemplu, pe linia linia Zhengzhou au fost introduse în circulaţie 140 de trenuri de pasageri suplimentare, iar pe linia Chengdu 184 de trenuri, a informat Xinhua.

Piaţa turistică din China este unul din puţinele puncte luminoase într-o economie naţională care se confruntă cu presiunea consumului slab şi a unei crize imobiliare prelungite. 

Actualitate Vezi toate articolele
x close