Prețul petrolului scade, OPEC așteaptă decizia Moscovei

Simona Haiduc |
Data publicării:

La New York și Londra, cotațiile bursiere ale petrolului au scăzut joi, o evoluție negativă neașteptată după anunțul privind reducerea drastică a stocurilor americane de țiței. O veste care, în mod normal, ar fi trebuit să determine o creștere valorică a barilului de țiței. 

Dar piața aștepta decizia reuniunii Organizației țărilor exportatoare de petrol, OPEC, reunită joi și vineri la Viena pentru a conveni amploarea reducerii producției de aur negru în cadrul cartelului. Și, într-adevăr, OPEC a ajuns la un acord vizând scădere cotelor de producție, dar aşteapta și punctul de vedere al Rusiei, care, deși nu este membru al cartelului, are o înțelegere cu acesta în vederea adoptării unor măsuri coordonate în vederea stabilizării pieței.

Între timp, barilul american marca WTI, cu livrare în ianuarie, a pierdut 3,6%, ajungând la 51 de dolari/baril, în timp ce, la Londra, țițeiul Brent, de referință în Europa, a afișat un recul de 3,2%, până la 59,6 dolari/baril. În ajunul întâlnirii de la Viena, preşedintele SUA, Donald Trump, a cerut organizaţiei să nu provoace o scumpire a aurului negru, din dorinţa de a-i menaja pe consumatorii americani.

Tot pe drum, pe drum

Ajuns joi în capitala Austriei, ministrul rus al energiei, Alexander Novak, a participat la ședința OPEC, dar, spre seară, s-a întors acasă pentru o discuție cu președintele Vladimir Putin. El urmează să revină la Viena în cursul zilei de vineri, când va fi anunțat și verdictul final.

"Sper să ajungem la un acord final vineri, care trebuie sprijinit şi de ţările din afara OPEC. Dacă nu toţi sunt dispuşi să se alăture şi să contribuie în mod egal, vom aştepta până vor fi", a afirmat ministrul Energiei din Arabia Saudită, Khalid al-Falih. Potrivit spuselor sale, printre posibilele opţiuni se află reducerea producţiei de către OPEC şi statele din afara cartelului cu 0,5-1,5 milioane barili pe zi (bpd), iar un milion bpd este acceptabil.

"Un milion bpd i-ar putea dezamăgi pe unii. Dar reducerea se aplică la nivelul din septembrie sau octombrie, şi nu la cel din noiembrie, iar impactul va fi suficient pentru a limita creşterea stocurilor de ţiţei", a explicat Greg Sharenow, vicepreşedinte al Pimco. Delegaţii OPEC susţin că organizaţia şi statele din afara cartelului ar putea reduce producţia cu un milion bpd în cazul în care contribuţia Rusiei se va situa la 150.000 bpd. Dacă Rusia contribuie cu aproximativ 250.000 bpd, atunci reducerea producţiei ar putea depăşi 1,3 milioane bpd.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.6567
Diferența -0.0132
Zi precendentă 4.6699
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 24-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9761 RON
USD flag1 USD = 4.6567 RON
GBP flag1 GBP = 5.7878 RON
CHF flag1 CHF = 5.0938 RON
AUD flag1 AUD = 3.0265 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.4036 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0301 RON
NOK flag1 NOK = 0.4252 RON
SEK flag1 SEK = 0.4287 RON
XAU flag1 XAU = 346.6114 RON
Monede Crypto
1 BTC = 301458.69RON
1 ETH = 14765.84RON
1 LTC = 390.42RON
1 XRP = 2.47RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16947.98 0.50%
BET-BK 3118.34 0.41%
BET-FI 60482.43 0.60%
BET-NG 1212.49 0.75%
BET-TR 35164.99 0.50%
BET-TRN 34354.48 0.50%
BET-XT 1444.24 0.52%
BET-XT-TR 2962.94 0.52%
BET-XT-TRN 2899.50 0.52%
BETAeRO 1058.14 0.39%
BETPlus 2503.39 0.47%
RTL 37227.85 0.51%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...

Foto: Pexels.com

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel