Germania se pregăteşte de a doua grevă naţională în transportul în comun din această lună
24 Februarie 2026
Informaţia referitoare la convorbirea dintre cei doi lideri a fost confirmată de Kremlin. Putin şi Zelenski au discutat despre conflictul din estul Ucrainei, în condiţiile în care preşedintele ucrainean, care a fost învestit în funcţie acum două luni, a promis încă din campania electorală că acest subiect va fi o prioritate pentru el. Aceasta este prima convorbire telefonică dintre cei doi.
Convorbirea a avut loc la doar câteva ore după ce Putin a declarat că ţara sa este dispusă să negocieze cu autorităţile de la Kiev pentru a găsi o soluţie în legătură cu acest conflict după formarea unui nou Guvern în Ucraina, în urma alegerilor parlamentare de pe 21 iulie.