Petrolul scump reaprinde temerile privind inflația: Decizii-cheie la Fed şi BCE

banca-centrala-europeana_76737400
Banca Centrală Europeană / Foto: BCE / Flickr
Băncile centrale ale lumii se reunesc sub presiunea scumpirii energiei.

Unele dintre principalele bănci centrale mondiale au şedinţe de politică monetară săptămâna aceasta, pe fondul sporirii temerilor că şocul energiei cauzat de războiul din Orientul Mijlociu ar putea alimenta inflaţia şi afecta creşterea economică, transmite AFP.

Banca Centrală Europeană (BCE), Rezerva Federală a SUA (Fed), Banca Angliei (BoE) şi Banca Japoniei (BoJ) au programate reuniuni miercuri şi joi, iar comunicatele lor privind potenţialele efectele negative ale conflictului vor fi atent analizate.

Cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului a urcat luni cu 3,7%, la 106,30 dolari, apoi s-a tranzacţionat în jur de 103 dolari, după ce în ianuarie era sub 60 de dolari. Şi cotaţia ţiţeiului american West Texas Intermediate (WTI) a crescut cu 0,9%, la 99,60 de dolari per baril. În ultimele două săptămâni, cotaţiile futures au crescut cu peste 40%.

Creşterea preţurilor la petrol şi gaze, care majorează costurile gospodăriilor cu energia şi alimentelor, au provocat temeri legate de repetarea şocului inflaţiei din 2002, după ce Rusia a invadat Ucraina.

Dar analiştii se aşteaptă ca băncile centrale să nu majoreze dobânzile pentru a contracara potenţiala creştere a inflaţiei, ci să menţină deocamdată nemodificate costurile de împrumut, în timp ce oferă asigurări că sunt pregătite să acţioneze.

"Credem că majoritatea băncilor centrale vor menţine dobânzile de data aceasta şi vor aştepta să evalueze impactul creşterii preţului energiei asupra inflaţiei", apreciază analiştii de la UniCredit.

Ce ar urma să decidă Fed

Rezerva Federală a SUA va anunţa decizia sa de politică monetară miercuri, iar analiştii se aşteaptă la menţinerea dobânzii de referinţă în intervalul 3,50%-3,75%.

Dar Fed "nu este acum într-o poziţie cu adevărat dificilă", a declarat pentru AFP economistul Nicole Cervi de la Wells Fargo, deoarece temerile privind majorarea inflaţiei în urma efectelor războiului din Iran sunt în conflict temerile privind piaţa muncii.

Fed are un mandat dual, de a ţine inflaţia pe termen lung aproape de ţinta de 2%, în timp ce asigură un nivel scăzut al şomajului. Dar deja inflaţia a depăşit ţinta, în timp ce apar indicii ale slăbiciunii pieţei muncii.

Şi BCE ar urma să anunţe joi menţinerea nemodificată a dobânzilor, inflaţia s-a situat în jurul ţintei de 2% a instituţiei de la Frankfurt, iar probabil preşedinta BCE, Christine Lagarde, va reitera convingerea ei că ratele dobânzilor se află deocamdată "într-un loc bun".

"Consiliul guvernatorilor a decis ca ratele dobânzilor reprezentative ale BCE să rămână nemodificate. Rata dobânzii la facilitatea de depozit, rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală vor rămâne nemodificate la 2%, 2,15% şi, respectiv, 2,40%", se arată în comunicatul de presă publicat în februarie, după prima reuniune a BCE din acest an.

Lagarde va anunţa probabil că BCE este pregătită să acţioneze, după ce instituţia a fost criticată că a reacţionat prea lent în urma şocului inflaţiei din 2002, după ce Rusia a invadat Ucraina.

Semnalul pe care vrea să îl dea BCE

Jack Allen-Reynolds, economist la Capital Economics, a declarat pentru AFP că BCE va dori să sublinieze că "nu intră în panică".

"Ei nu se vor grăbi să reacţioneze la modificarea preţului energiei, care a fost extrem, dar foarte volatil. Nu este clar cât timp va dura această abordare şi care va fi impactul pe termen mediu sau lung asupra inflaţiei", a adăugat el.

Tot joi, Banca Angliei va anunţa decizia sa de politică monetară, iar analiştii se aşteaptă la menţinerea nemodificată a dobânzii.

Înaintea conflictului, investitorii pariau pe mai multe reduceri anul acesta, pe fondul atenuării inflaţiei în Marea Britanie, dar acum contextul geopolitic s-a modificat semnificativ.

Spre deosebire de instituţiile occidentale, Banca Japoniei a majorat deja recent dobânzile pentru a contracara creşterea inflaţiei. Analiştii cred că preţul ridicat al petrolului ar putea determina instituţia să majoreze dobânda în aprilie.

Dar unii analişti minimalizează pericolul creşterii inflaţiei, în pofida dificultăţilor din energie.

Allen-Reynolds de la Capital Economics a explicat că în 2022 contextul economic era diferit de cel actual. "A fost un tip de furtună perfectă pentru inflaţie, dar acum nu mai suntem în acea lume", a declarat el pentru AFP.

x close