Petrolul rusesc nu mai curge spre Ungaria. MOL cere deblocarea rezervelor strategice

Oana Pavelescu |
Data publicării:
Oleoductul Drujba
Oleoductul Drujba

Ungaria și Slovacia se confruntă cu o nouă criză de aprovizionare cu țiței, după ce livrările prin conducta Drujba au fost întrerupte din 27 ianuarie, în urma unui atac asupra infrastructurii de pe teritoriul Ucrainei. În acest context, MOL a anunțat că a solicitat Guvernului de la Budapesta eliberarea unei părți din rezervelor strategice de petrol și a pus în mișcare rute alternative de aprovizionare prin Croația.

Potrivit companiei, dacă fluxurile din Est nu vor fi reluate în următoarele zile, Ungaria ar putea elibera, într-o primă etapă, aproximativ 250.000 de tone de țiței din stocurile strategice, pentru a menține securitatea energetică în regiune.

Petrol pe mare, prin Omišalj

Pentru a compensa volumele pierdute prin Drujba, MOL a început aprovizionarea rafinăriilor sale cu țiței transportat pe mare. Primele livrări sunt așteptate la începutul lunii martie în portul croat Omišalj, la Marea Adriatică. De acolo, petrolul va fi pompat prin oleoductul Adria către Ungaria și Slovacia. Compania precizează că sunt necesare între 5 și 12 zile pentru ca țițeiul să ajungă efectiv în rafinăriile sale.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a confirmat că Bruxelles-ul este în contact strâns cu Ungaria, Slovacia și Croația pentru a gestiona situația.

Ministrul croat al Economiei, Ante Šušnjar, a declarat că Zagreb este pregătit să sprijine aprovizionarea țărilor din Europa Centrală și că nu va permite ca securitatea energetică regională să fie pusă în pericol. Oficialul a subliniat însă că orice cooperare trebuie să respecte legislația UE și reglementările OFAC din SUA și a adăugat că nu există justificare pentru menținerea dependenței de petrolul rusesc.

Citește și: Ucraina a aruncat în aer o porțiune a conductei Drujba aflată în Rusia

Dispute diplomatice și acuzații reciproce

Incidentul a generat și tensiuni politice. Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sybiha, a publicat imagini cu infrastructura afectată și a sugerat că responsabilitatea pentru atac aparține Rusiei. De partea cealaltă, ministrul ungar de Externe, Péter Szijjártó, a afirmat că reluarea transporturilor este blocată din motive politice și că Budapesta, împreună cu Bratislava, a apelat la Croația pentru a asigura fluxurile prin oleoductul Adria.

Ungaria și Slovacia continuă să se bazeze în mare măsură pe petrolul rusesc și au respins inițiativele UE de eliminare completă a acestor importuri, argumentând că securitatea energetică trebuie prioritar asigurată.

Rezerve pentru 90 de zile, piața rămâne stabilă

Atât Ungaria, cât și Slovacia dispun, conform reglementărilor europene, de rezerve strategice de petrol și produse petroliere suficiente pentru aproximativ 90 de zile. MOL susține că piața este alimentată în continuare fără întreruperi, iar activitatea companiei se desfășoară în regim normal.

Compania afirmă că monitorizează permanent evoluțiile și că este pregătită să ia măsuri suplimentare dacă situația o va impune. Criza scoate însă în evidență vulnerabilitatea infrastructurii energetice din Europa Centrală și dependența persistentă a unor state membre de fluxurile estice, într-un context geopolitic extrem de volatil.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0953
Diferența 0.0010
Zi precendentă 5.0943
USD
Azi 4.294
Diferența -0.0024
Zi precendentă 4.2964
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0953 RON
USD flag1 USD = 4.2940 RON
GBP flag1 GBP = 5.8604 RON
CHF flag1 CHF = 5.5781 RON
AUD flag1 AUD = 3.0425 RON
DKK flag1 DKK = 0.6819 RON
CAD flag1 CAD = 3.1546 RON
HUF flag1 HUF = 0.0135 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4513 RON
SEK flag1 SEK = 0.4803 RON
XAU flag1 XAU = 691.4237 RON
Monede Crypto
1 BTC = 294824.87RON
1 ETH = 8537.40RON
1 LTC = 237.19RON
1 XRP = 6.31RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET28753.261.50%
BET-BK5716.511.13%
BET-EF1540.841.53%
BET-FI109785.581.93%
BET-NG2057.281.46%
BET-TR67333.071.50%
BET-TRN65042.061.50%
BET-XT2492.391.51%
BET-XT-TR5705.471.51%
BET-XT-TRN5526.331.51%
BETAeRO1025.100.84%
BETPlus4165.451.46%
RTL64668.321.52%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel