OMV, anunţ despre investiţiile în producţia de petrol şi gaze

omv_52549500
OMV
Grupul energetic austriac OMV nu se va retrage din producţia de petrol şi gaze pe termen scurt, în contextul posibilului embargo vizând petrolul şi gazele naturale ruseşti impus de UE, a declarat directorul general de la OMV, Alfred Stern într-un interviu acordat joi cotidianului "Kurier".

"Vom continua să investim masiv în petrol şi gaze până în 2030 şi dezvoltăm cinci noi facilităţi de producţie de gaze, de exemplu în Norvegia şi în Marea Neagră, proiectul Neptun", a spus Alfred Stern. "Dintr-un total de 3,5 miliarde de euro pe an, investim 1,6 miliarde de euro în explorare şi producţie", a adăugat Stern.

Potrivit directorului OMV, gazele naturale sunt o tehnologie necesară pentru tranziţia energetică. Alfred Stern a spus că în prezent OMV nu este pregătit pentru un embargo împotriva gazelor ruseşti şi de acea lucrează la o modalitate de plată cu Gazprom care să respecte sancţiunile, iar de pe de altă parte lucrează la umplerea depozitelor de gaze.

În urmă cu o săptămână, acelaşi Alfred Stern spunea că proiectul Neptun Deep din Marea Neagră joacă un rol central în strategia grupului austriac OMV, dar a avertizat că producţia de gaze în Marea Neagră va începe cel mai devreme peste cinci ani. "Principalul aspect este regimul fiscal pentru producţia offshore de petrol şi gaze în Marea Neagră. Acest lucru este important pentru ca proiectul să fie unul viabil economic", a spus Alfred Stern, potrivit Agerpres.

Citeşte şi: OMV, tranzacţia anului în Germania. 285 de benzinării, vândute pentru 485 de milioane de euro

În prezent, actul normativ privind amendarea Legii offshore a fost trimis spre analiză Parlamentului. După ce legea va intra în vigoare, va dura între 9 şi 12 luni pentru luarea unei decizii finale de investiţii. Şeful OMV estimează că va fi nevoie de un volum de investiţii de "mai puţin de două miliarde de euro". Abia patru ani mai târziu va putea demara producţia de gaze în Marea Neagră. Alfred Stern a explicat că în viitor Austria nu va putea să înlocuiască gazele ruseşti cu viitoarea producţie din Marea Neagră, pentru că acest gaze vor fi necesare în primul rând în România şi Europa de Sud-Est.

Zilele trecute, SNGN Romgaz S.A., cel mai mare producător de gaze naturale din România, a semnat contractul de vânzare-cumpărare a tuturor acţiunilor emise (reprezentând 100% din capitalul social) de ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited (EMEPRL) care deţine 50% din drepturile dobândite şi din obligaţiile asumate prin Acordul petrolier pentru zona estică, zona de apă adâncă, a perimetrului offshore XIX Neptun din Marea Neagră. Preţul de achiziţie achitat de către Romgaz va fi de 1,06 miliarde de dolari, putând fi ajustat conform mecanismelor prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare acţiuni.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close