Netflix și China au făcut jocurile pe Wall Street

wall_street_09857000
Bursa americană a reușit să rămână pe verde
Wall Street a încheiat sesiunea de marți în creștere, susținută de Netflix, dar și de speranța de a vedea China luând noi măsuri de stimulare a economiei sale. La capitolul dezamăgiri, jucătorii din piață au fost decepționați de sectorul bancar. 

Pe Wall Street, evenimentele de la Londra, unde Parlamentul britanic a respins acordul privind Brexit, a avut un impact negativ de scurtă durată: acțiunile au luat-o la vale, dar s-au redresat nu după mult timp. ”A fost mai degrabă o reacție epidermică la vot”, a comentat Chris Zaccarelli, de la Advisor Alliance. ”Dar situația a revenit la normalul de dinainte, pentru că rezultatul fusese deja luat în calcul de investitori”, a adăugat expertul.

În ceea ce privește China, instituția care se ocupă de planificare în țara lui Xi Jinping a anunțat că Beijing și-a propus ca obiectiv ”să înceapă bine” primul trimestru din 2019, dând, astfel, de înțeles că autoritățile statului pregătesc sau deja au elaborat noi măsuri de susținere a economiei, ca răspuns la încetinirea ritmului. Vorbe care au încurajat piețele bursiere americane.

Citește și Bursă low-cost. Cine sunt inițiatorii proiectului și ce vor ei

În ajunul publicării, joi, a rapoartelor sale trimestriale, compania Netflix a anunțat o majorare, în Statele Unite, a diferitelor tarife la abonamentul său pentru servicii video la cerere cu 13% până la 18%, cu scopul realizării unor importate investiții în producția de conținut original și pentru dezvoltarea firmei pe plan internațional.

Burse-Fonduri Mutuale Vezi toate articolele
x close