Monarhiile petroliere, amenințate de o criză financiară incredibilă

petrol1_68432400
Producția de țiței a României a scăzut cu 6,2%, în primele 5 luni
Arabia Saudită și alte monarhii din Golful Persic s-ar putea confrunta curând cu serioase probleme financiare, susține analistul David Fickling într-un articol publicat de Bloomberg. Un scenariu care pare cu adevărat incredibil, având în vedere uriașele rezerve de țiței pe care le posedă aceste țări. 

”Actualul război al prețurilor de pe piețele financiare nu va face decât să grăbească apropierea acelui moment, când economiile instabile ale statelor din Golful Persic vor trebui să achite o notă de plată uriașă”, afirmă Flickling. În opinia lui, dacă prețurile pe petrol se vor menține în jurul valorii de 30 de dolari/baril, Riad și-ar putea pierde banii pânân în 2027.

”Monarhiile petroliere din Golful Persic au reușit, până acum, să-și protejeze stilul de viață și să reziste în ultimii 50 de ani, dar, la un moment dat, orice val va reduce totul la zero. Viitoarele generații nu vor mai vedea niciodată acea bogăție de care dispun, astăzi, strămoșii lor”, crede autorul articolului din Bloomberg.

Pe fondul epidemiei de coronavirus, care afectase deja piața petrolului, prăbușirea prețurilor a fost accelerată de anularea înțelegerii dintre Organizația țărilor exportatoare de petrol (OPEC), în frunte cu Arabia Saudită, și marii producători de țiței care nu fac parte din cartel, în special Rusia.

Citește și Pandemia a îngropat pentru mult timp prețurile la petrol

Concret, Moscova nu a acceptat propunerile Riadului de stabilizare a pieții, și anume o nouă reducere majoră a cotelor de producție și s-a retras din acordul OPEC+. Bâtându-se cu pumnul în pied și dând asigurări în dreapta și în stânga că această decizie nu va afecta situația financiară a Rusiei, autoritățile de la Kremlin au declarat că, prin manevrele lor saudiții nu făceau altceva decât să elibereze piața europeană pentru petrolul de șist american.

Imediat, Riadul a propus clienților de pe Bâtrânul continent contracte la un preț de 25 dolari/baril, mult sub prețul practicat de companiile ruse, oferă retrasă ulterior, după ce piața a coborât la 20 de dolari. În urmă cu un an, autoritățile suadite declarau că un preț corect al petrolului se situează undeva în intervalul 60-70 de dolari/baril. De atunci și până acum s-au răzgândit, declarând că e bun și un baril la 25 de dolari. 

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close