MOL schimbă macazul și ieftinește benzina. Ce prețuri sunt afișate

benzina1_25046500
MOL a ieftinit benzina / Foto: Arhivă
MOL a decis să ieftinească benzina după ce a creat isterie în ultimele zile când a dus prețul chiar și la 10 lei pe litru.

Carburanţii comercializaţi în reţeaua MOL România s-au ieftinit vineri dimineaţa cu aproape un leu la benzinăriile din Capitală, toate preţurile fiind sub 9 lei pe litru, potrivit datelor din Monitorul Preţurilor la Carburanţi, analizate de AGERPRES.

Spre exemplu, cel mai scump sortiment, motorina premium, costa joi în benzinăria MOL Giuleşti 9,59 lei, iar vineri dimineaţă are preţul de 8,84 lei pe litru.

Benzina standard costă vineri 8,25 lei la aceeaşi benzinărie MOL Giuleşti, 8,08 lei la OMV Gara de Nord, 7,98 lei la Lukoil Orhideelor şi 7,99 lei la Petrom Virtuţii. Benzina premium costă 8,69 lei/litru la MOL (faţă de 9,09 lei joi), 8,69 lei la OMV, 8,13 lei - Lukoil şi 8,45 lei - Petrom.

Motorina standard costă 8,37 lei la MOL (faţă de 9,12 lei joi), 8,29 lei - OMV, 7,98 lei - Lukoil şi 7,99 lei - Petrom. Motorina premium este 8,84 lei la MOL (faţă de 9,59 lei joi), 8,78 lei - OMV, 8,34 - Lukoil şi 8,35 - Petrom.

MOL a ieftinit benzina chiar și în vestul țării, la Oradea de pildă, prețul maxim fiind de 8,09 la benzina standard, benzina superioară este 8,70 iar motorina superioară este de 8,81 lei.

Isteria prețurilor la benzină. Ce amendă a primit compania VINOVATĂ

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunţat joi că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a controlat peste 70 de staţii de carburant pe întregul teritoriu al ţării, aplicând amenzi în valoare de 370.000 de lei.

ANAF, ANPC şi Consiliul Concurenţei au demarat investigaţii pe piaţa carburanţilor pentru a verifica motivul pentru care tarifele la motorină şi benzină au crescut în doar câteva ore pe parcursul zilei de miercuri, 9 martie.

Reprezentanţii companiei MOL România, unde preţurile au crescut mai mult decât în restul pieţei, la peste 9 lei pe litru, au precizat într-un comunicat de presă că se delimitează de orice practică anticoncurenţială şi de orice informaţii care ar putea genera panică în rândul populaţiei.

Potrivit acestora, în România, MOL are şi staţii în regim de franciză, unde nu deţine controlul preţurilor.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close