Modificări privind ştergerea datelor din cazierul fiscal. Veste bună pentru contribuabili

Mihai Ciobanu |
Data actualizării: | Data publicării:
ANAF / Foto: DCBusiness
ANAF / Foto: DCBusiness

A fost depusă la Senat o propunere legislativă pentru completarea art.6 din Ordonanța nr.39/2015 privind cazierul fiscal.

Potrivit legislaţiei actuale, cazieml fiscal reprezintă un mijloc de evidenţă şi urmărire a respectării disciplinei fiscale, contabile şi financiare de către contribuabili, în care se ţine evidenţa persoanelor fizice, juridice şi a entităţilor fără personalitate juridică care au săvârşit fapte sancţionate de legile fiscale, contabile, vamale şi de cele care privesc disciplina financiară.

Cazierul fiscal se utilizează în scopul prevenirii si combaterii evaziunii fiscale, precum şi al eficientizării de către organele fiscale a procesului de administrare a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor venituri ale bugetului general consolidat datorate de către contribuabili, prin asigurarea accesului la informaţii care relevă modul de respectare a legislaţiei fiscale, contabile, vamale şi a disciplinei financiare de către contribuabili.

Totodată în lege sunt prevăzute atât faptele pentru care se înscriu informaţii în cazierul fiscal al persoanelor fizice, juridice şi al entităţilor fără personalitate juridică, cât şi situaţiile în care contribuabilii care au înscrise informaţii în cazierul fiscal se scot din evidenţă, din oficiu, explică iniţiatorii în nota de fundamentare a proiectului.

 

Problemele semnalate

 

Conform aceluiaşi alin.(2) din art. 6 prevede ca informaţiile pentru faptele, respectiv situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d) -i)* se scot din oficiu din evidenta cazierului fiscal, iar cele de la lit. c) se scot din evidenţa cazierului fiscal la cererea contribuabilului.

În realitate, exista foarte multe situaţii în care organele fiscale desemnate sa aplice procedura de scoatere a informaţiilor din cazierul fiscal, în conformitate cu prevederile legale prezentate, omit sau refuza sa isi îndeplinească aceste atribuţii, cu consecinţe extrem de neplăcute pentru
contribuabilii persoane fizice sau juridice.

Din aceste considerente foarte multe persoane care potrivit legii nu ar trebui sa aibă nicio informaţie înscrisă în cazierul fiscal, se trezesc în situaţia în care atunci când solicita eliberarea acestuia, regăsesc fapte înscrise în cazier. Fapt care restricţionează dreptul persoanelor fizice sau juridice în cauza sa beneficieze de o serie de drepturi pe care legea le interzice în cazul în care au fapte înscrise în cazierul fiscal.

*

a) faptelepe care le-au săvârşit nu mai sunt sancţionate de lege;

b) a intervenit amnistia, reabilitarea de drept sau judecătorească constatată prin hotărârejudecătorească;

d) faptele sunt sancţionate conform legii penale cu amendă sau avertisment şi nu au mai săvârşitfapte de această natură într-o perioadă de 5 ani de la data înscrierii informaţiilor în cazieru lfiscal;

i) persoana nu mai deţine calitatea de reprezentant legal sau reprezentant desemnat al contribuabilului aflat în stare de inactivitate. In această situaţie, inactivitatea fiscală se scoate din cazierul fiscal al persoanei la data împlinirii unui termen de un an de la data înscrierii menţiunii privind schimbarea reprezentantului legal în registrul comerţului sau în evidenţele autorităţilor şi instituţiilor publice la care sunt înregistrate celelalte persoanejuridice şi entităţifără personalitate juridică care nu se înregistrează la registrul comerţului sau de la data expirării mandatului, în situaţia în care acesta este limitat în timp şi nu afost reînnoit;

 

Schimbările propuse

 

"Prin prezenta iniţiativă, se urmăreşte modificarea art. 6 din Ordonanţa nr. 39/2015 privind cazierul fiscal, prin introducerea de sancţiuni pentru organele fiscale desemnate cu ştergerea datelor din cazierul fiscal care omit sau refuză să îşi îndeplinească obligaţiile prevăzute de lege. Această modificare are ca fundament obligativitatea existentă în ordonanţa nr. 39/2015 privind cazierul fiscal, respectiv aceea de a fi scoase din oficiu din evidenţa cazierului fiscal a infomaţiilor pentru faptele, respectiv situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d) -j). Situaţie reglementată de lege, dar omisă a fi pusă în aplicare de autorităţile responsabile.

Prin acestă modificare, se creează un echilibru procedural, în sensul în care aşa cum contribuabililor li se aplică o serie de sancţiuni - penalităţi/dobânzi/majorări în cazul în care nu îşi îndeplinesc obligaţiile la timp, ba mai mult sunt decăzuţi din dreptul de a mai acţiona în anumite situaţii, tot aşa ni se pare firesc sa răspundă pentru propriile erori şi omisiuni şi organele fiscale desemnate cu ştergerea datelor din cazierul fiscal care refuza sa isi îndeplinească obligaţiile prevăzute de lege.

Pe de altă parte, această modificare ar conduce autormat la eliminarea inechităţilor existente la ora actuala între numeroasele sancţiuni aplicate
contribuabililor romani şi lipsa de răspundere a autorităţilor responsabile, ceea ce creează o puternica discriminarea, de neeacceptat în opinia noastra", explică iniţiatorii propunerii legislative.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9722
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.9724
USD
Azi 4.5831
Diferența -0.0034
Zi precendentă 4.5865
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9722 RON
USD flag1 USD = 4.5831 RON
GBP flag1 GBP = 5.9672 RON
CHF flag1 CHF = 5.2983 RON
AUD flag1 AUD = 3.0642 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.3168 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4202 RON
SEK flag1 SEK = 0.4353 RON
XAU flag1 XAU = 403.0756 RON
Monede Crypto
1 BTC = 308714.32RON
1 ETH = 12085.27RON
1 LTC = 322.33RON
1 XRP = 2.49RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.55%
6 luni: 5.59%
12 luni: 5.64%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17441.390.20%
BET-BK3270.42-0.08%
BET-EF937.640.24%
BET-FI61167.95-0.42%
BET-NG1228.310.27%
BET-TR38452.230.23%
BET-TRN37376.280.23%
BET-XT1501.620.09%
BET-XT-TR3254.380.11%
BET-XT-TRN3170.040.11%
BETAeRO951.12-0.33%
BETPlus2581.780.17%
RTL38690.230.21%

Comunicate de presa

Bancomat CEC Bank

CEC Bank lansează serviciul de plăți instant RoPay

CEC Bank lansează serviciul de plăți instant...

Fidelis

FIDELIS, ediția de toamnă a înregistrat record dupã record

A fost cea mai mare sumã investitã, cel mai...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel