Ministrul Economiei, Radu Oprea, intervenţie despre situaţia de pe litoralul românesc: Este momentul să punem capăt acestei dezinformări!

litoral-constanta_00290700
Ministrul Economiei a transmis un mesaj ferm despre calitatea apei Mării Negre.

În ciuda zvonurilor și informațiilor nefondate care s-au perpetuat în ultimele zile în rândul turiștilor și în mass-media, INSP - Institutul Național de Sănătate Publică, care monitorizează atent calitatea apei în perioada estivală, a anunțat că nu există risc de îmbolnăvire cu holeră în Marea Neagră.

„Românii nu au niciun motiv să își anuleze vacanțele pe litoralul românesc! Știu că zvonurile de risc de contaminare cu holeră s-au răspândit în rândul turiștilor în ultimele zile pe căi neoficiale. Este momentul să punem capăt acestei dezinformări!

Nu există niciun risc de holeră pe litoral în țara noastră. Situația este atent monitorizată de autorități - Institutul Național de Sănătate Publică, Direcția de Sănătate Publică Constanța și Direcţia de Sănătate Publică Tulcea. Turiștii sunt în siguranță!

Pe cei care sunt îngrijorați cu privire la riscul epidemiologic, îi sfătuiesc să se informeze din surse oficiale, unde datele sunt actualizate la zi”, a declarat Radu Oprea, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului.

Îngrijorările cu privire la riscul epidemiologic de contaminare cu holeră au apărut în spațiul public în contextul distrugerii barajului Kaholkva din Ucraina. Autoritățile din România, responsabile de siguranța în domeniul sănătății publice, care monitorizează atent calitatea apei de îmbăiere în sezonul estival (1 iunie – 30 octombrie) prin sistemul de supraveghere a bolii diareice acute (BDA) la nivelul întregii populații, au anunțat că în țara noastră nu există date neconforme.

Mai mult, conform INSP, pe canalele oficiale ale instituțiilor europene și internaționale – EWRS (ECDC) și IHR (OMS) nu a fost transmisă nicio alertă în acest sens. Instituțiile și autoritățile române de resort comunică permanent. Situația este sub control, iar toate informațiile de interes pe acest subiect vor fi transmise pe canalele oficiale.

„Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului este și va rămâne un real partener pentru industria turismului din România. Împreună cu mediul asociativ de profil, vom continua să promovăm destinațiile locale și ne vom coordona eforturile pentru a combate propagarea informațiilor false care ar putea să afecteze turismul intern”, a precizat ministrul Ștefan Radu Oprea.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close