Ministrul Agriculturii face apel la Guvern: „Plafonați prețul la energie, cum am făcut la alimente!”

Oana Pavelescu |
Data actualizării: | Data publicării:
Combină agricolă / Foto: Freepik
EXCLUSIV
Combină agricolă / Foto: Freepik

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat, într-un dialog cu analistul Bogdan Chirieac, în studiourile DCNews, că România a gestionat eficient problema importurilor de cereale din Ucraina, protejând fermierii români printr-un mecanism de licențiere devenit model la nivel european. Oficialul susține că România nu a avut de pierdut din această colaborare, ba chiar a beneficiat economic și reputațional.

Licențele de import, rezervate exclusiv fermierilor și procesatorilor români

Florin Barbu a subliniat că România a impus un mecanism clar de import al cerealelor ucrainene, în care doar fermierii sau procesatorii autohtoni pot solicita licențe, și numai atunci când nu există materie primă disponibilă în piața internă.

„Toate societățile care au venit la Ministerul Agriculturii și au solicitat licență de import – că vorbim de procesatori, de zootehnie – au fost îndreptate către fermierii care declarau stocuri. Am creat un sistem inteligent, astfel încât să-i ajut pe fermierii români să-și vândă producția”, a spus ministrul.

El a subliniat că traderii sau companiile care doar intermediază cereale nu au mai fost eligibili pentru licențiere. Astfel, sistemul a fost orientat exclusiv către sprijinirea producătorilor români.

România, exemplu pentru alte state din UE

Barbu susține că acest model românesc de gestionare a fluxurilor de cereale ucrainene a fost preluat și de alte state membre din Uniunea Europeană, devenind o bună practică la nivel comunitar.

„România a câștigat prin faptul că a ajutat Ucraina în domeniul agricol. Pe această licență aprobată în Guvern, România nu a pierdut, ci a câștigat. Multe state europene ne-au urmat exemplul”, a punctat ministrul.

Plafonarea adaosului comercial: „Am dat un profit net de 20%, nu am intervenit haotic”

Ministrul a revenit și asupra deciziei de a plafona adaosurile comerciale la alimentele de bază, măsură pe care Guvernul intenționează să o prelungească pentru încă trei luni.

„Această ordonanță a fost blamată inițial. Mulți economiști spuneau că vom băga societățile în insolvență. Dar nu a fost așa. Am aplicat un adaos de 20% peste costurile de producție – care includ și cheltuielile indirecte, cum ar fi achiziția de mașini sau apartamente. Practic, le-am garantat un profit net de 20%”, a explicat Barbu.

Mesaj pentru Guvern: aplicați modelul de la agricultură și în energie

În contextul actual al crizei bugetare și al declarațiilor recente ale premierului Ilie Bolojan, Florin Barbu a pledat pentru extinderea modelului de plafonare a adaosurilor și în alte domenii sensibile, cum ar fi energia.

„Le-am spus: faceți același lucru și la energie! Nu este normal ca Hidroelectrica să producă un MWh cu 198 lei și acela să ajungă la 1.400 lei pe piață. Scoatem taxele și tot rămâne un adaos comercial de 400%. În loc să plafonăm aceste adaosuri, statul a plătit 27 de miliarde lei din buget pentru compensare”, a explicat ministrul.

Bolojan, invitat să urmeze exemplul Agriculturii

Florin Barbu a declarat că i-a expus premierului Ilie Bolojan toate aceste aspecte în comitetele economice dinaintea formării actualului Guvern. „Am pus toate cifrele pe hârtie, cu impact bugetar. Le-am explicat cum am eficientizat bugetul Agriculturii, din care 75% vine de la Uniunea Europeană, și cum poate fi replicat modelul și în alte ministere”, a spus Barbu.

Ministrul Agriculturii se prezintă ca unul dintre puținii membri ai Executivului care nu doar că a susținut fermierii în fața presiunilor externe, dar a și demonstrat că se pot lua măsuri ferme de protecție a consumatorilor fără a pune în pericol stabilitatea companiilor. În plin context de austeritate, Florin Barbu lansează un mesaj clar: plafonarea inteligentă a adaosurilor poate fi un instrument eficient și replicabil în alte domenii-cheie.

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0603
Diferența -0.0062
Zi precendentă 5.0665
USD
Azi 4.2917
Diferența -0.0118
Zi precendentă 4.3035
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0603 RON
USD flag1 USD = 4.2917 RON
GBP flag1 GBP = 5.8612 RON
CHF flag1 CHF = 5.4141 RON
AUD flag1 AUD = 2.8215 RON
DKK flag1 DKK = 0.6782 RON
CAD flag1 CAD = 3.1570 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0298 RON
NOK flag1 NOK = 0.4259 RON
SEK flag1 SEK = 0.4499 RON
XAU flag1 XAU = 461.6576 RON
Monede Crypto
1 BTC = 470980.90RON
1 ETH = 11139.49RON
1 LTC = 382.82RON
1 XRP = 9.74RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET18662.780.73%
BET-BK3522.400.65%
BET-EF1015.170.78%
BET-FI61339.090.56%
BET-NG1349.881.03%
BET-TR43221.650.97%
BET-TRN41798.270.95%
BET-XT1589.840.67%
BET-XT-TR3605.140.91%
BET-XT-TRN3495.320.89%
BETAeRO867.25-0.28%
BETPlus2740.200.69%
RTL41424.830.73%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel