Facturi de 2,5 miliarde de lei pe Programul "Anghel Saligny", achitate în perioada următoare

DCBusiness Team |
Data publicării:
Cseke Attila
Cseke Attila

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, a anunţat că în perioada următoare vor fi achitate facturi de 2,5 miliarde de lei pe Programul "Anghel Saligny".

"E important că am reuşit, împreună cu Ministerul de Finanţe şi cu prim-ministrul, să găsim soluţii astfel încât să avem o plată consistentă pe luna octombrie. Pe Programul 'Anghel Saligny' vor fi plătite facturi în valoare de 2,5 miliarde de lei, ceea ce înseamnă că toate facturile depuse în platforma ministerului până în 19 iulie, indiferent de domeniul pe care s-au depus, apă, canal, gaz sau drumuri, vor fi achitate. Respectiv pe Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, toate facturile care sunt până în 13-15 septembrie, vor fi achitate de către Ministerul Dezvoltării, ceea ce e important pentru antreprenori", a afirmat Cseke Attila.

Ministrul a menţionat că va fi buget şi pentru ultimele două luni din an, astfel încât să se ajungă cât mai aproape cu plata la zi a facturilor acestor lucrări.

"Este un mesaj important, investiţiile sunt importante pentru că ele sunt motorul economiei din punctul nostru de vedere", a spus Cseke Attila.

Ministrul a mai declarat că anul bugetar 2025 a fost unul dificil şi din punct de vedere al investiţiilor, având în vedere că încă din februarie au fost prioritizate plăţile aferente acestora.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0854
Diferența -0.0006
Zi precendentă 5.086
USD
Azi 4.3982
Diferența -0.0055
Zi precendentă 4.4037
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0854 RON
USD flag1 USD = 4.3982 RON
GBP flag1 GBP = 5.7881 RON
CHF flag1 CHF = 5.4561 RON
AUD flag1 AUD = 2.8732 RON
DKK flag1 DKK = 0.6810 RON
CAD flag1 CAD = 3.1381 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0285 RON
NOK flag1 NOK = 0.4347 RON
SEK flag1 SEK = 0.4625 RON
XAU flag1 XAU = 576.4457 RON
Monede Crypto
1 BTC = 467493.65RON
1 ETH = 15846.23RON
1 LTC = 470.74RON
1 XRP = 11.20RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22822.84-0.19%
BET-BK4464.510.25%
BET-EF1245.73-0.27%
BET-FI84967.63-1.09%
BET-NG1704.36-0.36%
BET-TR53216.580.22%
BET-TRN51428.270.18%
BET-XT1970.10-0.23%
BET-XT-TR4495.270.09%
BET-XT-TRN4355.580.06%
BETAeRO926.711.33%
BETPlus3327.18-0.17%
RTL51381.830.21%

Opinii

Oameni pe stradă

Profesorul Coșea explică de ce politicile fiscale actuale agravează criza bugetară

Profesorul Mircea Coșea avertizează că România...

Oameni pe stradă / Foto: DCBusiness
Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel