Mafia parcărilor din zona aeroporturilor, luată la ţintă. Reguli noi: bon fiscal, camere video și raport anual de control

parcare_89910000
Parcare. Foto: Freepik.com
Reguli mai dure pentru parcările din zona aeroporturilor.

A fost depusă la Senat o "Propunere legislativă privind disciplina fiscală, transparența și siguranța serviciilor de parcare destinate pasagerilor curselor aeriene".

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, "în jurul aeroporturilor internaţionale din România funcţionează numeroase parcări private care oferă servicii contra cost pasagerilor curselor aeriene. În practică, mulţi dintre aceşti operatori încasează tarifele fără a emite bon fiscal sau factură electronică, confirmarea plăţii fiind transmisă doar prin SMS, WhatsApp sau alte aplicaţii de mesagerie.

Această practică afectează veniturile bugetului de stat, creează concurenţă neloială şi lasă consumatorii fără dovada plăţii. Deşi OUG nr. 28/1999 obligă operatorii economici să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale, aceasta nu prevede un cadru special pentru activitatea de parcare destinată pasagerilor aeroporturilor."

Iniţitorul proiectului de lege explică: "Prezenta iniţiativă legislativă îşi propune să creeze un regim special şi transparent pentru parcările destinate pasagerilor curselor aeriene, să asigure fiscatizarea corectă a acestor servicii, să protejeze consumatorii prin obligaţia de emitere a documentelor fiscale şi prin păstrarea probelor electronice şi să elimine avantajele neconcurenţiale ale operatorilor care funcţionează la negru".

Proiectul poate fi studiat aici.

Ordine în zona parcărilor din jurul aeroporturilor

Proiectul de lege prevede:

-Aplicarea imediată a dispoziţiilor pentru toate parcările aflate la maximum 5 km de aeroporturile internaţionale, cu posibilitatea ca Guvernul să ajusteze perimetrul.

-Obligaţia de emitere a bonului fiscal sau facturii electronice, inclusiv pentru plăţile online.

-Obligaţia de a accepta plata electronică şi de a afişa tarifele şi datele de identificare fiscală.

-Păstrarea înregistrărilor video şi electronice timp de minimum 30 de zile.

-Sancţiuni eficiente, inclusiv suspendarea activităţii pentru repetarea abaterilor.

-Raport anual al ANAF cu privire la aplicarea legii.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close