Mihai Daraban, CCIR: Este nevoie urgentă de o resetare administrativă a României

Mihai Daraban: Anul acesta probabil vom ajunge la peste 20 de miliarde de euro deficit al balanței comerciale
Mihai Daraban: Anul acesta probabil vom ajunge la peste 20 de miliarde de euro deficit al balanței comerciale

Camera de Comerț și Industrie a României, împreună cu casa de avocatură Piperea & Asociații, a organizat, în data de 23 septembrie 2021, conferința Noul Cod Comercial Român, eveniment ce a reunit specialiști din cadrul Băncii Naționale a României, Asociației Române a Băncilor, profesioniști din domeniul juridic, profesori universitari, judecători și avocați.

CCIR susține politici și măsuri adaptate la realitățile comunității de business, axate pe asigurarea predictibilității și a transparenței, fiind o organizație garant al stimulării inițiativei antreprenoriale și atragerii de investiții autohtone și străine. Astfel, îmbunătățirea permanentă a cadrului normativ relevant pentru mediul de afaceri – parteneriatul public-privat, achizițiile publice, fiscalitatea, legislația muncii, codul comercial etc., printr-o consultare reală a decidentului cu mediul antreprenorial, devine prioritară pentru activitatea CCIR.

„Se vorbește de foarte mulți ani de necesitatea resetării legislației economice, dar prea mare lucru nu s-a făcut în acest sens. Poate nu ar strica un „plagiat pozitiv” în această problemă, având in vedere faptul că primul Cod Comercial din România, apărut în 1887, era de inspirație italiană. În lumea civilizată, rolul camerei de comerț este foarte bine cunoscut. Din păcate, pentru că nu au fost asumate politic, camerele de comerț din România au rămas o formă fără fond, deși beneficiază de o lege specifică făcută chiar de Statul Român. Suntem foarte atenți la ceea ce înseamnă cheltuirea banului public și diplomația economică.

În ceea ce privește cheltuirea banului public, consider că este nevoie urgentă de o resetare administrativă a României pe formatul curților de apel existente, și anume reducerea numărului de județe la 15. In ceea ce privește diplomația economică, dacă la sfârșitul lui 2015 deficitul balantei comerciale era de 8,37 miliarde euro, am ajuns, în numai 5 ani, la 18,36 miliarde de euro. Anul acesta probabil vom ajunge la peste 20 de miliarde de euro deficit al balanței comerciale. Datele arată foarte clar că exportul României este realizat de firmele cu capital străin care activează aici.

Consumatorul știe ce vrea, dar nu vine nimeni în fața acestuia să-i satisfacă acest apetit al mărfurilor de import. Acest lucru nu se întâmplă pentru simplul fapt că diplomația economica românească nu există. Ambasadele României din Uniunea Europeană sunt înţesate de personal, dar în țări G20, precum Japonia, Coreea de Sud, Australia sau Brazilia, nu existăm. Probabil, în acest nou cod comercial va trebui să existe o solidaritate a mediului de business cu CCIR pentru ca diplomația economică românească să răspundă în mod eficient cerințelor pieţei”, a declarat președintele CCIR, Mihai Daraban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.1165
Diferența -0.0057
Zi precendentă 5.1222
USD
Azi 4.549
Diferența 0.0121
Zi precendentă 4.5369
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.1165 RON
USD flag1 USD = 4.5490 RON
GBP flag1 GBP = 6.0357 RON
CHF flag1 CHF = 5.4699 RON
AUD flag1 AUD = 2.9114 RON
DKK flag1 DKK = 0.6857 RON
CAD flag1 CAD = 3.2689 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0313 RON
NOK flag1 NOK = 0.4377 RON
SEK flag1 SEK = 0.4690 RON
XAU flag1 XAU = 486.4063 RON
Monede Crypto
1 BTC = 469292.17RON
1 ETH = 10650.35RON
1 LTC = 465.86RON
1 XRP = 10.72RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16483.580.97%
BET-BK3095.490.63%
BET-EF900.791.14%
BET-FI57644.590.18%
BET-NG1197.931.05%
BET-TR36349.060.97%
BET-TRN35331.160.97%
BET-XT1411.750.84%
BET-XT-TR3060.310.84%
BET-XT-TRN2980.990.84%
BETAeRO794.86-1.11%
BETPlus2427.820.88%
RTL36865.141.01%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Nu suntem loviți de tsunami, ci de greșelile făcute. Mircea Coșea: ”Am o teamă de viitor”

Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit,...

Adrain Negrescu / Foto: Facebook

”Roșul” de la bursă ar putea fi primul pas. Următorul, deprecierea leului

Analistul financiar Adrian Negrescu a respins...

Profesorul Mircea Coșea / FOTO: Arhivă

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel