Marile burse ale lumii au deschis în creştere prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii

wall-street-pexels-photo-6431300_27069400
Wall Street. Foto: Pexels.com
Evoluţii financiar-bancare şi bursiere, 12 iunie 2023.

Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de luni în creştere, investitorii aşteptând reuniunea de politică monetară a Rezervei Federale a SUA (Fed), transmite Reuters.

Indicele Dow Jones Industrial Average s-a apreciat cu 0,09%, ajungând la valoarea de 33.906,80 puncte, în creştere cu 30,02 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Standard and Poor's 500 s-a apreciat cu 0,22%, ajungând la valoarea de 4.308,32 puncte, în creştere cu 9,46 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Nasdaq s-a apreciat cu 0,51%, ajungând la valoarea de 13.326,37 puncte, în creştere cu 67,23 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Londra - Bursa de la Londra a deschis şedinţa de luni în creştere cu 0,25%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 7.580,98 puncte, în creştere cu 18,62 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Frankfurt - Bursa de la Frankfurt a deschis şedinţa de luni în creştere cu 0,47%, indicele principal DAX 40 a ajuns la valoarea de 16.024,06 puncte, în creştere cu 74,22 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Paris - Bursa de la Paris a deschis şedinţa de luni în creştere cu 0,45%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 7.245,58 puncte, în creştere cu 32,44 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Budapesta - Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de luni este de 341,70 forinţi pentru un dolar, în scădere faţă de un curs de 344,41 forinţi, vineri, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 368,25 forinţi, în scădere faţă de un curs de 369,45 forinţi, vineri, iar un leu românesc este cotat la 74,30 forinţi, în scădere faţă de un curs de 74,47 forinţi, vineri.

Tokyo - Bursa japoneză a închis şedinţa de luni în creştere cu 0,52%, investitorii aşteptând reuniunea de politică monetară a Rezervei Federale a SUA (Fed), transmite Kyodo. Indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 32.434 puncte, în creştere cu 168,83 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente. Este cel mai ridicat nivel din 26 iulie 1990.

Seul - Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de luni în scădere cu 0,45%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.629,35 puncte, în scădere cu 11,81 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.

Shanghai - Bursa din Shanghai a închis şedinţa de luni în scădere cu 0,08%, indicele Shanghai Composite a ajuns la valoarea de 3.228,83 puncte, în scădere cu 2,57 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

Hong Kong - Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de luni în creştere cu 0,07%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 19.404,31 puncte, în creştere cu 14,36 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Singapore - Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de luni în creştere cu 0,29%, indicele Straits Times a ajuns la valoarea de 3.196,07 puncte, în creştere cu 9,10 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Burse-Fonduri Mutuale Vezi toate articolele
x close