Lucrările la Pasajul suprateran Doamna Ghica intră în linie dreaptă

pasaj_54131400
Potrivit proiectului, se împuterniceşte primarul general să negocieze şi să semneze termenii şi condiţiile finanţărilor rambursabile.
Primarul Capitalei anunță că a fost semnată autorizația de construire a pasajului suprateran din zona Doamna Ghica, lucrările urmând a fi finalizate în 12 luni. Valoarea totală a pasajului, care va avea două benzi de circulație pe sens, este de 28 de milioane euro și vizează fluidizarea circulației.

„Lucrările la Pasajul suprateran Doamna Ghica intră în linie dreaptă Am semnat autorizația de construire. Urmează devierea și modernizarea tuturor rețelelor edilitare din zona - apă, canalizare, gaze naturale, termoficare, electrice, iluminat public, telecomunicații și sistematizare drumuri, conform proiectului”, a scris pe Facebook Gabriela Firea.

Proiectarea a durat trei luni și, conform contractului, lucrările se vor finaliza în 12 luni. Costul estimat al lucrărilor este de 28 de milioane de euro, precizează primarul în postarea preluată de Mediafax.

Citește și Cine va construi Pasajul Doamna Ghica - Colentina

„Proiectul vizează realizarea unui pasaj suprateran la intersecţia străzilor Doamna Ghica cu Şoseaua Colentina şi are în vedere o îmbunătăţire a condiţiilor de circulaţie şi transport din zonă, asigurând o mai mare siguranţă şi o fluidizare a circulaţiei în zona de nord est a Capitalei. Pasajul superior va avea o parte carosabilă alcătuită din 2 benzi de circulaţie pe sens”, a mai explicat Gabriela Firea.

Actualitate Vezi toate articolele
x close