Ce ne așteaptă de luni: bani de la stat, dobânzi mari și presiune pe energie
05 Aprilie 2026
Exercițiul a fost organizat de cunoscutul leader mondial din domeniu, compania americană Genasys, împreună cu partenerul român Horus Vision. La excepționala realizare a acestui exercițiu, cele două companii partenere au avut sprijinul Prefecturii Municipiului București și al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București.
Dorim să subliniem că sistemului testat aduce o plusvaloare tehnologică în eforturile depuse permanent de către toate forțele care compun sistemul național de apărare. Fiind destinată în primul rând protecției civile, tehnologia folosită în cadrul acestui exercițiu susține astfel interesul esențial de securitate al țării.