Începe soluţionarea dosarelor de pensii conform Legea 360/2023, după aducerea adeverinţelor cu sporurile cu caracter nepermanent

pensie-dosar-pensionare_75618700
Dosar. Foto: Pexels.com
Daniel Baciu, preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), a venit cu explicaţii referitoare la pensiile românilor, la dezbaterile pe proiectul de buget al asigurărilor sociale din comisiile de specialitate reunite ale Parlamentului.

"La construcţia bugetară în domeniul asigurărilor sociale de stat s-au avut în vedere, în principal, următorii indicatori. Este vorba despre valoarea punctului de referinţă de 81 de lei, câştigul salarial mediu brut de 8.620 de lei pe economie şi rata şomajului estimată la finele anului 2025 de 3,1%, în scădere faţă de preliminara anului 2024, de 3,2%. La capitolul venituri, pentru anul 2025, veniturile totale sunt de 155,1 miliarde lei, din care 154,84 miliarde lei sunt aferente sistemului public de pensii, reprezentând 99,8%, şi 270,7 milioane lei sunt aferente sistemului asigurărilor pentru accidente de muncă şi boli profesionale", a explicat Daniel Baciu.

Când se termină recalcularea pensiilor

Întrebat cât mai durează calcularea pensiilor pe Legea 360/2023 după aducerea adeverinţelor cu sporurile cu caracter nepermanent, preşedintele Casei a răspuns că din această lună începe soluţionarea acestor dosare.

"Această reformă prevăzută de Legea 360/2023 prezintă mai multe etape, adică sunt nişte lucruri total noi pe care le-am avut în vedere în această reformă. De ce am făcut întâi recalcularea? Era normal să facem întâi recalcularea pentru că aşteptările au fost foarte mari şi este vorba de aproximativ 5 milioane de pensionari cărora, în urma noii legi, în urma noii formule de calcul, a trebuit să le dăm drepturile care li se cuvin respectând în principal principiul contributivităţii şi lucrul acesta l-am făcut începând cu data de 1 septembrie 2024.

O altă prevedere a noii Legi a pensiilor este într-adevăr luarea în calcul a acestor venituri brute. Este o noutate, pentru că pe vechile legislaţii aceste venituri nu se luau în calcul. Noi am considerat, că dacă respectă contributivitatea şi plăteşte CAS la aceste venituri, trebuie să luăm în calcul aceste venituri. Avem şi aici două paliere de rezolvare. În primul rând, acele adeverinţe care sunt deja în dosarele de pensionare. Ele vor avea prioritate şi le vom soluţiona primele. Al doilea palier este cu cei care vin şi în prezent cu aceste adeverinţe privind aceste venituri brute. (...) începând din această lună şi continuând cu martie-aprilie, începem să soluţionăm şi aceste adeverinţe pe care pensionarii le-au adus", a explicat acesta.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close