Hârtia care te poate băga la închisoare. Ce-i de făcut?

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Totul trebuie foarte bine gestionat
Totul trebuie foarte bine gestionat

Legislația europeană în domeniul mediului este extrem de neîndurătoare cu firmele care nu respectă normele impuse. Astfel, absența unei evidențe stricte a hârtiei consumată în procesul de muncă sau aruncată la gunoi atrage după sine sancțiuni nemiloase. 

România este obligată să respecte și să aplice prevederile acestei legislații, care, printre altele, indică amenzi de 20.000 pănă la 40.000 de lei pentru firmele care nu îndeplinesc cerințele legate de evidența hârtiei folosită, scrie legislatiamuncii.ro.

Mai mult, există și sancțiuni cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, conform art. 63 din Legea nr. 211 din 2011 privind gestionarea deșeurilor. Pedepesele se aplică indiferent dacă este voba de o companie privată, un ONG sau o instituție publică. Pentru că, din moment ce respectiva structură produce deșeuri, se încadrează automat în categoria de deținător de deșeuri.

Citește și Amenzi de jumătate de milion de lei, aplicate de Protecția Consumatorului

Cu alte cuvinte, nu contează dacă este vorba despre un cabinet de avocatura sau o firmă de servicii web design. Conform texului Legii menționate, o simplă hârtie aruncată este considerată deșeu, ceea ce înseamnă că trebuie respectate normele stabilite de legislație.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.092
Diferența 0.0010
Zi precendentă 5.091
USD
Azi 4.3641
Diferența -0.0015
Zi precendentă 4.3656
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0920 RON
USD flag1 USD = 4.3641 RON
GBP flag1 GBP = 5.8241 RON
CHF flag1 CHF = 5.4521 RON
AUD flag1 AUD = 2.8856 RON
DKK flag1 DKK = 0.6818 RON
CAD flag1 CAD = 3.1251 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0282 RON
NOK flag1 NOK = 0.4330 RON
SEK flag1 SEK = 0.4648 RON
XAU flag1 XAU = 589.3601 RON
Monede Crypto
1 BTC = 406400.40RON
1 ETH = 13896.17RON
1 LTC = 367.85RON
1 XRP = 9.37RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET23332.990.21%
BET-BK4597.830.00%
BET-EF1273.470.16%
BET-FI90678.29-0.56%
BET-NG1732.070.23%
BET-TR54639.530.22%
BET-TRN52780.510.22%
BET-XT2021.060.11%
BET-XT-TR4626.330.11%
BET-XT-TRN4481.110.11%
BETAeRO916.29-0.56%
BETPlus3396.630.20%
RTL52540.110.19%

Opinii

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Politica fiscală, costul finanțării și stabilitatea financiară

Legătura dintre politica fiscală și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel