Germania a evitat la limită recesiunea economică

germany_1157536_1280_89639700
Trenurile din Germania nu vor mai folosi motorină în 2040
Germania a avut creștere economică de 0,0% în ultimul trimestru din 2018, după o contracție a PIB de 0,2% în trimestrul III, a anunţat joi Oficiul federal de statistică (Destatis). Stagnarea din trimestrul IV permite economiei germane să evite recesiunea tehnică, definită prin două trimestre consecutive de scădere a Produsului Intern Brut.

”Economia Germaniei a evitat o recesiune tehnică cu cea mai mică marjă posibilă”, a apreciat Carsten Brzeski, economist la banca ING, adăugând însă că multe fundamente economie solide rămân solide. De exemplu, o rată scăzută a şomajului de 3,3% ajută la susţinerea cererii interne.

Pe ansamblul anului trecut, economia germană a înregistrat o creştere de 1,4%, în acest caz Destatis revizuind uşor o estimare preliminară publicată în ianuarie, care vorbea de un avan de 1,5% în 2018 după o creştere de 2,2% în 2017.

Citește și: Economia Italiei a intrat în recesiune după două trimestre de scădere

Conform celor mai recente cifre, economia germană a înregistrat în 2018 cel mai slab ritm de creştere din ultimii cinci ani. În plus, prognozele oficiale mizează pe o nouă încetinire a ritmului de creştere la 1% în acest an precum şi pe un deficit bugetar de aproximativ 25 miliarde euro până în 2023.

Germania este unul din cei mai mari exportatori mondiali iar starea de sănătate a economiei sale este un indicator al evoluţiei economiei mondiale.

O altă țară din Uniunea Europeană, Italia, se află deja în recesiune tehnică.

Actualitate Vezi toate articolele
x close