E oficial. Venituri mai mari pe durata concediului pentru creșterea copilului

Simona Haiduc |
Data publicării:
Sunt informații care trebuie știute
Sunt informații care trebuie știute

Printr-un act normativ publicat deja în Monitorul Oficial a fost majorată limita de venituri impozabile ce pot fi obținute simultan cu indemnizația de creștere a copilului, fără ca părintele beneficiar să piardă dreptul la aceasta. Acum, legea prevede o limită de peste 6.000 de lei anual.

Părinții aflați în concendiu pentru creșterea copilului (CCC) nu mai pierd dreptul la indemnizația aferentă, dacă într-un an calendaristic obțin venituri impozabile care, însumate, nu depășesc de cinci ori cuantumul minim al indemnizației (adică 6.250 de lei). Creșterea limitei acestor venituri de la de trei ori cuantumul minim la cinci astfel de indemnizații minime e cuprinsă în Legea nr. 89/2019 pentru modificarea şi completarea OUG nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, intrată azi în vigoare.

Regula este că persoana care primește indemnizația de CCC nu poate să mai realizeze și alte venituri în perioada respectivă. Altfel, i se suspendă dreptul la indemnizație (suspendare care va interveni în ziua imediat următoare). Totuși, OUG nr. 111/2010 a prevăzut și câteva excepții de la această regulă:

- persoana primește diverse sume în baza legii, a contractului colectiv de muncă sau a contractului individual de muncă, acordate în perioada concediului pentru creşterea copilului, altele decât cele rezultate din desfăşurarea efectivă a unei activităţi în perioada de concediu;
- cel îndreptățit primeşte indemnizaţii în calitate de consilier local sau judeţean, indiferent de nivelul acestora;
- beneficiarul realizează, în decursul unui an calendaristic, venituri supuse impozitului, prin desfăşurarea efectivă a unei activităţi în perioada de concediu, într-o anumită limită.

Citește și Îți cunoști drepturile? Câți bani în plus poți să primești

În acest din urmă caz, care este și cel vizat de legea publicată vineri, părintele are voie să obţină acum, mai nou, venituri impozabile, fără să-i fie suspendată plata indemnizaţiei, dacă acestea nu depășesc într-un an calendaristic 6.250 de lei (1.250 de lei X 5). Înainte de modificarea adusă de Legea nr. 89/2019, limita de venituri era stabilită la de trei ori valoarea indemnizației.

Aceeași lege mai prevede o schimbare importantă pentru cei aflați în CCC: dacă indemnizația calculată pentru cel de-al doilea CCC, solicitat la mai puțin de un an de la încheierea anteriorului concediu, are o valoare mai mică decât cea a anterioarei indemnizații, solicitantul are dreptul la indemnizația primită în cazul anteriorului CCC.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0378
Diferența 0.0603
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.4517
Diferența 0.0614
Zi precendentă 4.3903
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0378 RON
USD flag1 USD = 4.4517 RON
GBP flag1 GBP = 5.9272 RON
CHF flag1 CHF = 5.3932 RON
AUD flag1 AUD = 2.8685 RON
DKK flag1 DKK = 0.6751 RON
CAD flag1 CAD = 3.2199 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0311 RON
NOK flag1 NOK = 0.4286 RON
SEK flag1 SEK = 0.4611 RON
XAU flag1 XAU = 483.5504 RON
Monede Crypto
1 BTC = 430095.25RON
1 ETH = 8147.77RON
1 LTC = 410.62RON
1 XRP = 9.58RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16570.20-0.45%
BET-BK3092.51-0.62%
BET-EF905.08-0.31%
BET-FI58198.51-1.42%
BET-NG1201.37-0.27%
BET-TR36540.09-0.45%
BET-TRN35516.84-0.45%
BET-XT1419.77-0.60%
BET-XT-TR3077.71-0.60%
BET-XT-TRN2997.94-0.60%
BETAeRO797.05-2.47%
BETPlus2441.45-0.56%
RTL37046.44-0.38%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Nu suntem loviți de tsunami, ci de greșelile făcute. Mircea Coșea: ”Am o teamă de viitor”

Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit,...

Adrain Negrescu / Foto: Facebook

”Roșul” de la bursă ar putea fi primul pas. Următorul, deprecierea leului

Analistul financiar Adrian Negrescu a respins...

Profesorul Mircea Coșea / FOTO: Arhivă

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel