DNA: Inspectori Antifraudă din Bucureşti, puşi sub control judiciar pentru luare de mită

justitie-pexels-sora-shimazaki-5668473-2_43137500
Decizie a DNA. Foto: Pexels.com
DNA a plasat sub control judiciar doi inspectori Antifraudă.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 12 februarie 2022, față de inculpații B.B. și C.C., inspectori în cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală București, în sarcina cărora s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 05 - 11 februarie 2022, inculpații B.B. și C.C., în calitățile menționate mai sus, ar fi pretins de la trei oameni de afaceri (martori în cauză), sumele de 12.000 lei, 20.000 lei respectiv 15.000 lei, pentru ca, în urma controalelor fiscale pe care le efectuau, aceștia să nu dispună suspendarea activității societăților celor trei administratori, ca urmare a constatării unor nereguli.

În contextul menționat mai sus, sumele de 12.000 lei și 20.000 lei ar fi fost primite de cei doi inspectori Antifraudă în perioada 05 - 10 februarie 2022, iar restul de 15.000 lei, ar fi fost remis inculpaților B.B. și C.C. în data de 11 februarie 2022, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Citeşte şi: Știrile dimineții. Cinci informații utile pentru dumneavoastră

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații trebuie să respecte o serie de obligații, între care:
- să nu depășească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,
- să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
- să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia au săvârșit fapta.

Inculpaților li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpaților li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție, informează Direcţia Naţională Anticorupţie.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close