Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat printr-un comunicat de presă că a solicitat ridicarea imunității lui Florin Cîţu, Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă.
Potrivit unor surse Agerpres, procurorii DNA efectuează, vineri, percheziţii la locuinţa unui director executiv din Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), acuzat că lua mită...
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a corupției l-au pus sub urmărire penală mai multe persoane într-un nou dosar de corupție.
Ministerul Economiei a solicitat companiei Romarm să trimită o scrisoare către instanţe pentru a clarifica situaţia juridică a directorului general, Gabriel Ţuţu, a afirmat luni ministrul...
Conducerea interimară a companiei Romarm va fi asigurată de directorul economic, până la clarificarea situaţiei de fapt, a informat luni seara Ministerul Economiei.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de...
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, miercuri, percheziţii la o instituţie publică din municipiul Bucureşti, într-un dosar în care se investighează fapte de corupţie...
Direcția Națională Anticorupție a deschis un nou dosar de corupție în care ar fi implicați Daniel Florea și Cristian Popescu Piedone, fostul și actualul primar al Sectorului 5.
Ion Rădoi, preşedinte al sindicatului Unitatea - Sindicatul Liber din Metrou, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de...
Procurorii DNA efectuează, joi, percheziţii la Primăria Capitalei şi la două instituţii din subordinea municipalităţii, într-un dosar privind săvârşirea unor fapte de corupţie. Vestea a...
Contextul pandemic alimentează corupţia şi există un risc major ca banii să nu ajungă unde trebuie, respectiv pentru dotarea spitalelor, echipamente de protecţie, aparatura specializată,...
O organizație cividă a depus, vineri, la DNA, un denunț pe numele premierului Florin Cîțu și al fostei consiliere de stat Mioara Costin, după ce documentul în care se cereau acțiuni politice...
Omul de afaceri Nelu Iordache a fost ridicat miercuri de procurori şi dus la DNA, unde este audiat într-un nou dosar de corupţie, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Procurorul-şef al DNA, Crin Bologa, a declarat luni că sunt foarte greu de identificat infracţiunile prin intermediul monedelor virtuale, adăugând că, până în prezent, Direcţia Naţională...
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, merge joi la DNA pentru a da declarații cu privire la o plângere penală depusă în 2019 în care acuza ilegalități cu privire la PUZ Sector 3:...
DNA a emis un comunicat de presă în care anunță trimiterea în judecată a mai multor persoane, printre care și un deputat, pentru trafic de influență și instigare la cumpărare de...
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate,...
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, îi transmite primarului general, Nicuşor Dan, să semneze o dispoziţie prin care îşi asumă achitarea facturilor Romprest, după ce acesta din urmă a...
Ministrul Finanțelor a anunațat luni că are observații la raportul de predare primire a ministerului, că sunt cîteva anchete în derulare în minister în acest moment și că va sema documentul...
Foștii primari Radu Mazăre și Decebal Făgădău, ultimul, la data faptelor, viceprimar, au fost trimiși în judecată de DNA, alături de alți funcționari, acuzați că au reautorizat...
Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, a anunțat pe Facebook că a trimis la DNA primul raport despre activitatea de la Primăria Capitalei. Mesajul a apărut la puțin timp după ce fostul primar al...
Un om de afaceri a fost reţinut de procurorii DNA sub acuzaţia că i-a promis unui director de la Romgaz suma de 200.000 de euro, pentru ca acesta din urmă să aprobe cumpărarea de către compania...
S-au spus tot felul de speculații despre salariul Laura Codruța Koveși ca procuror-șef european. Unele calcule arată că fosta șefă DNA va primi peste 18.000 de euro, lunar.
Două persoane sunt urmărite penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru spălare la de bani, într-un dosar în care se verifică supraevaluarea unui teren de peste 20 de hectare...