DNA: Câţi bani le cerea, lunar, directorul din MIPE persoanelor pe care "le-a ajutat" să obţină posturile în instituţie

finance-business-elements-assortment-with-businessman_77403300
Foto ilustrativ
Direcţia Naţională Anticorupţie a oferit detalii din dosar.

Comunicatul de presă transmis de către DNA:

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data 27 octombrie 2023, a inculpatului IORGA DRAGOŞ ADRIAN, director executiv în cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (M.I.P.E.), în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de:

- luare de mită, în formă continuată,
- folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată.

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt:

La începutul anului 2021, inculpatul Iorga Dragoş Adrian, în calitatea menţionată mai sus, ar fi "ajutat" două persoane (prin remiterea nelegală a subiectelor şi răspunsurilor corecte) să ocupe, prin concurs, două posturi în cadrul unui proiect derulat prin Organismul Intermediar Regional Bucureşti Ilfov, instituţie aflată în subordinea Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (M.I.P.E.).

În schimbul acestor "servicii" inculpatul ar fi pretins de la cele două persoane (martori în cauză) câte 1.500 lei lunar, de la data primirii primului salariu până la data de 30 noiembrie 2023 (data finalizării proiectului), aspecte cu care cele două persoane ar fi fost de acord. În ambele cazuri, inculpatul şi-ar fi făcut cunoscute pretenţiile prin prezentarea fiecăreia dintre cele două persoane a unei foi A4 pe care ar fi fost imprimate următoarele: "5500 salariu net, 4000 lei în contul tău, 1500 în alt cont, durată contract 30.11.2023."

Conform "înţelegerii" menţionate anterior, începând cu luna aprilie 2021 (luna primului salariu), inculpatul Iorga Dragoş Adrian ar fi primit, cu aproximaţie, de la una dintre martore suma totală de 45.000 lei (ultima plată ar fi fost efectuată în luna octombrie 2023), iar de la cealaltă 38.200 lei (ultima plată ar fi fost efectuată în luna mai 2023, când martora a decis să nu mai facă acest lucru).

Sumele de bani care i s-ar fi "cuvenit" inculpatului i-ar fi fost remise acestuia de cele mai multe ori prin virament bancar, dar ar fi fost situaţii în care persoanele respective i-ar fi lăsat cardul de salariu acestuia care, după ce şi-ar fi retras suma de bani stabilită iniţial, l-ar fi returnat a doua zi beneficiarului.

Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Anterior, în cursul zilei de 27 octombrie 2023, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, au fost efectuate percheziţii domiciliare în două locaţii (domiciliul inculpatului şi biroul acestuia), situate pe raza municipiului Bucureşti, ocazie cu care au fost ridicate de către procurori, printre altele, următoarele: 174.600 lei, 10.000 de dolari şi 11.000 euro, lingouri din aur în greutate totală de 65,2 grame precum şi cardurile bancare, aferente conturilor deschise de martore, în care ar fi fost virate sumele de bani cu titlu de mită.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Menţionăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relaţia sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019."

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close