Urmează MAREA DEBRANȘARE? Ce se întâmplă cu datornicii la curent și gaze

calorifer_01166000
În 2020 autoritățile au decis ca pe durata stării de alertă, debranșarea datornicilor la gaze și curent electric să nu poată fi posibilă. Însă din cauza unor clienți care nu și-au plătit facturile chiar dacă ar fi putut să o facă, autoritățile au deci să elimine această prevedere. Acum, printr-un proiect de lege adoptat în această săptămână la Senat, autoritățile vor să reintroducă interdicția de la debranșarea de la gaze și curent, dar doar în anumite cazuri, respectiv atunci când este vorba despre consumatori vulnerabili sau cei cu un consum mic de energie.

Proiectul de lege care merge acum către votul decisiv al deputaților stabilește câteva excepții de la măsura adoptată în vară, prin OUG 84/2021, și anume posibilitatea de debranșare a rău-platnicilor la gaze și electricitate în timpul stării de alertă.

Legislația actuală stabilește că cei ce nu-și plătesc facturile la curent sau gaze pot fi debranșați, chiar dacă suntem în stare de alertă. Interdicția de debranșare de la utilități pe durata stării de alertă a fost introdusă anul trecut, prin OUG nr. 70/2020.

La modul concret, viitoarea lege vizează modificarea OUG 70/2020, astfel încât să existe totuși câteva categorii de persoane exceptate de la deconectarea de la rețelele de gaze naturale și energie electrică pe motiv de neplată a facturii, atâta timp cât se aplică starea de alertă.

Citește și: Unii rău-platnici nu vor fi debranșați de la utilități

Mai exact, potrivit proiectului, nu vor putea fi deconectate de la gaze sau electricitate, pe perioada aplicării stării de alertă, următoarele categorii de clienții casnici:

  • consumatorii vulnerabili de energie;

  • consumatorii de energie electrică cu un consum mediu lunar, raportat la un an calendaristic, mai mic de 100 kWh și care nu au mai mult de șase facturi neachitate în sold;

  • consumatorii de gaze naturale cu un consum mediu lunar, raportat la un an calendaristic, mai mic de 1.000 kWh și care nu au mai mult de șase facturi neachitate.

Furnizorii de energie electrică și de gaze naturale care nu vor respecta interdicția debranșării categoriilor amintite vor putea primi amenzi cuprinse între 200.000 și 300.000 de lei, după cum mai stabilește proiectul de lege.

OUG nr. 70/2020 a fost modificată în august astfel încât a fost eliminată interdicția pe care o aveau furnizorii de curent și gaze de a debranșa clienții pe perioada stării de alertă, notează Avocatnet. Debranșarea se poate face acum, cel puțin teoretic, doar în cazul furnizării de gaze și electricitate, nu și a altor tipuri de utilități, precum apă, canalizare și salubritate.

Zic teoretic, deoarece a fost stabilită o perioadă de tranziție de 90 de zile de la eliminarea interdicției de debranșare de la gaze sau electricitate, și anume până pe 4 noiembrie. După această dată, rău-platnicii vor putea fi debranșați din nou.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele
x close