Creştere timidă a depozitelor la bănci ale firmelor şi populaţiei

DCBusiness Team |
Data publicării:

Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna mai 2022 cu 0,1% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 481,079 miliarde de lei, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior s-au majorat cu 10,4% (-3,6% în termeni reali), a anunţat luni Banca Naţională a României.

Depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 62,7% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, au crescut cu 0,5% faţă de luna aprilie 2022, până la 301,437 miliarde de lei. Comparativ cu luna mai 2021, acestea au crescut cu 6,2% (-7,2% în termeni reali).

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au scăzut cu 1,0% faţă de luna anterioară, până la 156,582 miliarde de lei şi cu 0,2% (-12,8% în termeni reali) faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.

Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au urcat cu 2,2% (până la 144,854 miliarde lei) faţă de luna precedentă, iar faţă de mai 2021 au înregistrat o creştere de 14,2% (-0,3% în termeni reali).

Depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, reprezentând 37,3% în volumul total al depozitelor clienţilor neguvernamentali, s-au diminuat cu 0,6% faţă de luna aprilie 2022, ajungând până la nivelul de 179,642 miliarde de lei (exprimate în euro, acestea au scăzut cu 0,5%, până la 36,342 miliarde de euro). Comparativ cu luna mai 2021, indicatorul exprimat în lei a crescut cu 18,1% (17,5%, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, s-au diminuat cu 0,4% faţă de luna aprilie 2022, până la 126,464 miliarde de lei (exprimate în euro, acestea au scăzut cu 0,3%, până la 25,584 miliarde de euro). Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2021, creşterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 15,3% (14,8%, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au scăzut cu 0,9% faţă de luna aprilie 2022, până la 53,177 miliarde de lei ( exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 0,8%, până la 10,758 miliarde de euro). Comparativ cu mai 2021, indicatorul exprimat în lei s-a majorat cu 25,3% (24,7%, în cazul exprimării indicatorului în euro). 

 

Citeşte şi: ROBOR - 27 iunie, aproape de un record vechi de zece ani

 

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat luni la 6,26% pe an, de la 6,18% pe an, vineri, un nivel mai mare fiind înregistrat în data de 3 decembrie 2012, respectiv 6,30%, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an.

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 6,39% pe an, de la 6,33% pe an, iar ROBOR la 12 luni a urcat la 6,58% pe an, de la 6,52%.

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 1,86% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2021, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,17%.

În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.973
Diferența 0.0020
Zi precendentă 4.971
USD
Azi 4.6085
Diferența 0.0193
Zi precendentă 4.5892
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 29-03-2024
EUR flag1 EUR = 4.9730 RON
USD flag1 USD = 4.6085 RON
GBP flag1 GBP = 5.8167 RON
CHF flag1 CHF = 5.0914 RON
AUD flag1 AUD = 2.9924 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3896 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4255 RON
SEK flag1 SEK = 0.4316 RON
XAU flag1 XAU = 327.8351 RON
Monede Crypto
1 BTC = 325741.78RON
1 ETH = 16403.86RON
1 LTC = 433.84RON
1 XRP = 2.87RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.97% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.08%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16928.98 0.59%
BET-BK 3104.20 0.52%
BET-FI 60700.98 0.95%
BET-NG 1217.08 0.61%
BET-TR 35125.60 0.59%
BET-TRN 34315.99 0.59%
BET-XT 1445.33 0.66%
BET-XT-TR 2965.22 0.66%
BET-XT-TRN 2901.75 0.66%
BETAeRO 1084.68 -0.45%
BETPlus 2497.77 0.56%
RTL 37198.07 0.62%

Opinii

Analistul Adrian Negrescu explicând cum stau lucrurile / FOTO: Facebook

Plafonarea prețurilor. Adrian Negrescu: Este doar o măsură de imagine, nimic altceva

Propunere controversată pe masa Executivului:...

Adrian Negrescu

Guvernul a uitat de austeritate (document). Negrescu: Drumul spre recesiune este bătut!

Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere...

Un muncitor instalează o centrală termică / Foto: Freepik

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel