Covid-19 la copii. Descoperire uimitoare

Oana Pavelescu |
Data actualizării: | Data publicării:
Cercetătorii s-au întors la vechile concluzii
Cercetătorii s-au întors la vechile concluzii

Un nou studiu a făcut o descoperire uimitoare șiu totodată îmbucurătoare în privința copiilor cu Covid-19.

”Spre deosebire de alte infecții respiratorii virale, copii se pare că nu sunt un vector major de trasmitere a acestei boli”, spune Klara M. Posfay-Barb, de la Universitatea din Geneva, Elveția.

Într-un studiu publicat în recent, cercetătorii au analizat datele de la pacienți cu vârste de sun 16 ani care au fost indentificați ănyre 10 martie și 10 aprilie.

În 31 din 39 de cazuri, cel puțin un adult din familie a fost suspect sau a fost confirmat cu SARS-CoV-2 înainte ca cei mici să prezinte vreun simptom. Aceste descoperiti susțin datele unor studii anterioare care sugerau că cei mici se îmbolnăvesc în principal molipsindu-se de la adulții din familie.

Carantină. Cine are grijă de copiii familiilor carantinate

Numai în 3 cazuri din 39 copiii au fost primi care au prezentat simptome de Covid-19.

Datele din studiul actual susțin alte studii de transmitere între contactele aceleiași familii din China care sugerează că, în majoritatea cazurilor de astfel de infecții copilul nu a fost sursa de îmbolnăvire. Copiii dobândesc cel mai frecvent COVID-19 de la adulți, transmiterea bolii de la unul la altul fiind extrem de rară.

Cercetătorii sunt de părere că transmiterea Covid-19 în școli pare să aibă o importanță secundară în transmisia maladiei în societate. „Aceasta ar fi o altă manieră prin care SARS-CoV2 diferă drastic de gripă, pentru care transmierea cea mai importantă se întâmplă în școli   și este bine recunoscută ca un factor important al bolii epidemice. Acest lucru poate constitui baza pentru deciziile de a închide sau nu școlile”, sunt de părere cercetătorii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0632
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.0632
USD
Azi 4.3104
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3104
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0634 RON
USD flag1 USD = 4.2848 RON
GBP flag1 GBP = 5.8462 RON
CHF flag1 CHF = 5.4177 RON
AUD flag1 AUD = 2.8579 RON
DKK flag1 DKK = 0.6783 RON
CAD flag1 CAD = 3.1128 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0292 RON
NOK flag1 NOK = 0.4361 RON
SEK flag1 SEK = 0.4632 RON
XAU flag1 XAU = 509.4008 RON
Monede Crypto
1 BTC = 498030.34RON
1 ETH = 19458.01RON
1 LTC = 495.95RON
1 XRP = 13.06RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20824.480.16%
BET-BK4026.740.01%
BET-EF1127.200.17%
BET-FI73709.46-0.20%
BET-NG1515.070.18%
BET-TR48327.240.16%
BET-TRN46725.770.16%
BET-XT1785.190.11%
BET-XT-TR4056.210.12%
BET-XT-TRN3931.840.12%
BETAeRO943.11-1.26%
BETPlus3050.150.15%
RTL46612.850.15%

Opinii

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel