Cotaţia aurului continuă să crească. Metalul preţios a atins un nou prag psihologic

DCBusiness Team / 04 apr 2023, 19:44
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Cotaţia aurului a depăşit pragul de 2.000 de dolari uncia.

Cotaţia aurului şi-a continuat creşterea marţi, depăşind din nou pragul simbolic de 2.000 de dolari uncia, pe fondul deprecierii dolarului, după ce datele economice mai slabe din SUA au indicat posibilitatea unor majorări mai reduse ale dobânzilor, în pofida temerilor privind inflaţia, transmite Reuters.

La ora 15:30 GMT, cotaţia metalului galben era în creştere cu 1,7% până la 2.017,89 dolari uncia, după ce anterior a atins 2.024,79 dolari, cel mai ridicat nivel din 9 martie 2022.

Şi argintul a crescut marţi cu 3,2%, la 24,75 dolari uncia, iar cotaţia platinei a urcat cu 2,7%, la 1.011,95 dolari uncia.

"Suntem într-un context pozitiv pentru aur, în condiţiile în care datele arată o încetinire a economiei, iar presiunile inflaţioniste rămân ridicate", a apreciat David Meger, director la High Ridge Futures.

În urma publicării unor date economice mai slabe din SUA, dolarul a continuat să se deprecieze.

Creşterea preţului barilului de ţiţei în această săptămână, după ce Arabia Saudită şi alţi mari producători de petrol din cadrul alianţei OPEC+ au anunţat că îşi vor reduce voluntar producţia de petrol până la finele acestui an, a sprijinit avansul cotaţiei aurului.

"Dintr-o perspectivă tehnică, cotaţia aurului va rămâne probabil solidă şi se va stabiliza la actualul nivel sau chiar mai ridicat. Pragul de 2.050 de dolari uncia ar putea acţiona ca un nivel de rezistenţă important şi, dacă va fi depăşit, preţurile ar putea ajunge rapid la un nivel ridicat record", a afirmat Alexander Zumpfe, dealer de metale preţioase la Heraeus.

Pieţele estimează acum că sunt şanse de 40% ca Rezerva Federală a SUA (Fed) să majoreze dobânzile cu 25 de puncte de bază în mai şi 60% şanse ca dobânda să rămână nemodificată. Luna trecută, Fed a majorat cu 25 de puncte de bază rata dobânzii, la un interval cuprins între 4,75% şi 5%, în linie cu estimările analiştilor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9633
Diferența -0.0063
Zi precendentă 4.9696
USD
Azi 4.6099
Diferența -0.0463
Zi precendentă 4.6562
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 03-06-2023
EUR flag1 EUR = 4.9633 RON
USD flag1 USD = 4.6099 RON
GBP flag1 GBP = 5.7790 RON
CHF flag1 CHF = 5.0913 RON
AUD flag1 AUD = 3.0571 RON
DKK flag1 DKK = 0.6664 RON
CAD flag1 CAD = 3.4361 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0332 RON
NOK flag1 NOK = 0.4201 RON
SEK flag1 SEK = 0.4302 RON
XAU flag1 XAU = 293.6078 RON
Monede Crypto
1 BTC = 125313.72RON
1 ETH = 8762.50RON
1 LTC = 446.56RON
1 XRP = 2.40RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.98% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.55%
6 luni: 6.65%
12 luni: 6.84%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 12133.87 -0.78%
BET-BK 2310.65 -0.84%
BET-FI 50906.84 -0.12%
BET-NG 936.50 -0.75%
BET-TR 24112.85 -0.78%
BET-TRN 23949.23 -0.78%
BET-XT 1060.80 -0.75%
BET-XT-TR 2089.29 -0.74%
BET-XT-TRN 2076.25 -0.74%
BETAeRO 882.89 0.69%
BETPlus 1808.95 -0.73%
RTL 26990.31 -0.26%

Opinii

Inteligența Artificială poade deveni la fel de periculoasă ca un război nuclear
Profesorul de economie, Mircea Coșea

Greva profesorilor. Mircea Coșea: Este scularea din adormire a unei categorii a populației

Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit...

Despre profesori și guvernanți

Comunicate de presa

La munte sau la mare, oriunde, dar nu în oraș

În minivacanța de Rusalii, românii preferă destinațiile turistice din țară

Care sunt tarifele practicate, în aceste zile,...

Rabla. Foto: Pexels.com
Este vorba de instlarea unor dispozitive

Modificarea lansării Programului Protecția speciilor de faună sălbatică

Administrația Fondului pentru Mediu anunță...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2023 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1