Micii patroni, scandalizaţi de măririle salariale

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Florin Jianu
Florin Jianu

Guvernul nu mai are bani şi face transferul responsabilităţii şi al costurilor pe umerii mediului privat, a declarat, luni, Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional pentru Întreprinderi Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR). 

Acesta s-a referit la intenţia Executivului de creştere a salariului minim înainte de 1 ianuarie 2019. 

"Niciodată salariul minim nu s-a mărit când mai sunt 2 luni din an. Asta ne arată că Guvernul nu mai are bani şi că, de fapt, transferul responsabilităţii şi al costurilor se face pe umerii mediului privat. Este inadmisibil, într-o democraţie consolidată, ca nici măcar să nu se mai mimeze dialogul social. Ministrul Muncii anunţă în weekend, pe Facebook, lucruri care afectează întreaga economie fără să aibă un dialog cu partenerii sociali. În lege se spune că salariul minim este stabilit ca urmare a votului din Consiliul Naţional Tripartit, organism consultativ între guvern şi patronate/sindicate. Convocarea Consiliul Naţional Tripartit nu a avut loc", a precizat Florin Jianu. 

Preşedintele Consiliului Naţional pentru Întreprinderi Private Mici şi Mijlocii din România consideră că acest tip de acţiune este profund neprofesionist şi inadmisibil, având consecinţe uriaşe atât asupra angajaţilor cât şi a angajatorilor. 

"Şi aici vă dau un singur exemplu: programul Romania Start-up Nation, program în care sunt afectaţi aproximativ 10.000 de antreprenori şi 20.000 de locuri de muncă, printr-o măsură arbitrară şi lipsită de fundament economic", spune Florin Jianu. 

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, că, după analiza datelor transmise de Comisia de Prognoză, MMJS lucrează la creşterea salariului minim pe economie încă de la finalul acestui an şi la diferenţierea salariului minim în funcţie de studii sau vechimea de peste 15 ani. 

Aceste precizări au venit după ce senatorul PNL Florin Cîţu anunţa, tot pe pagina de socializare, că Executivul introduce măsuri de austeritate din 2019, precum îngheţarea salariilor din 2019, conform unui document transmis Comisiei Europene. 

Ulterior, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, la Digi24, că documentul privind o posibilă îngheţare a salariilor bugetarilor, prezentat de senatorul PNL, este unul public, trimis Comisiei Europene, şi reprezintă un document de lucru, o posibilă variantă. El a precizat, totodată, că există şi o propunere de aplicare a legii salarizării până în 2020, în loc de 2022. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0861
Diferența 0.0010
Zi precendentă 5.0851
USD
Azi 4.4167
Diferența 0.0220
Zi precendentă 4.3947
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0861 RON
USD flag1 USD = 4.4167 RON
GBP flag1 GBP = 5.7988 RON
CHF flag1 CHF = 5.4698 RON
AUD flag1 AUD = 2.8921 RON
DKK flag1 DKK = 0.6811 RON
CAD flag1 CAD = 3.1449 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0286 RON
NOK flag1 NOK = 0.4365 RON
SEK flag1 SEK = 0.4646 RON
XAU flag1 XAU = 567.6303 RON
Monede Crypto
1 BTC = 474469.74RON
1 ETH = 16125.37RON
1 LTC = 393.35RON
1 XRP = 10.49RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22642.280.56%
BET-BK4381.240.53%
BET-EF1238.960.51%
BET-FI80319.220.00%
BET-NG1704.910.65%
BET-TR52582.300.61%
BET-TRN50836.210.60%
BET-XT1945.300.52%
BET-XT-TR4424.590.57%
BET-XT-TRN4288.480.56%
BETAeRO947.07-0.58%
BETPlus3299.100.54%
RTL50790.870.56%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel