Consiliul de Administraţie al Societăţii de Transport Bucureşti (STB) s-a întrunit şi a decis numirea în funcţia de director general a lui Alexandru-Hazem Kansou, economist şi fost consilier...
Veniturile consolidate ale grupului Telekom România au crescut în primul trimestru la 237,1 milioane euro, fiind cu 9,5% peste cele din perioada similară a anului trecut, conform unui comunicat al...
Acordarea accesulului cu prioritate Statelor Unite la vaccinul Sanofi împotriva Covid-19 ar fi inacceptabilă, spune un înalt reprezentant al guvernului francez.
Uber le va cere, în România, tuturor utilizatorilor, şoferilor şi curierilor, să confirme faptul că poartă o mască de protecţie sau că îşi acoperă faţa înainte de o cursă sau livrare,...
Pentagonul a anunţat miercuri că fabricantul american Boeing a obţinut din partea Arabiei Saudite două contracte în valoare de peste 2 miliarde de dolari pentru a livra peste 1.000 de rachete...
Noi măsuri sunt anunțate pentru pasageri pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” de la data de 15 mai: călătorii sunt obligați să poarte măști de protecție, să păstreze 1 metru...
Deputaţii din Comisia juridică au modificat, din nou, proiectul privind instituirea stării de alertă. Parlamentarii au decis că, din 15 mai, vor fi deschise mall-urile mai mici de 15.000 de...
Şomajul tehnic va continua până la 1 iunie în aceleaşi condiţii pentru toţi cei care au fost afectaţi de pandemie, iar după această dată se va prelungi doar pentru câteva domenii, a...
Un potențial vaccin împotriva covid-19, dezvoltat de specialiștii chinezi și care figurează printre cele mai avansate din lume, va fi fabricat la Montreal și testat în Canada. Dacă rezultatele...
Grupul energetic austriac OMV, acţionarul majoritar al OMV Petrom, este încrezător că preţul petrolului îşi va reveni în a doua jumătate a anului, graţie creşterii cererii pentru...
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, anunţă extinderea perioadei de avizare pentru producţia şi comercializarea noilor biocide pe 12 luni.
Sănătatea și siguranța clienților, a angajaților și a comunităților în care activează reprezintă una dintre principalele preocupări ale companiilor Enel din România. De aceea, Enel a...
Statele Unite și China s-au pregătit pentru agravarea relațiilor bilaterale, fiind dispuse să adopte tot felul de măsuri, de la introducerea de noi taxe vamale, la renunțarea primei părți a...
Comenzile expediate prin Poșta Română vor fi livrate în 24 sau 48 de ore, în funcție de destinație Magazinul online Auchan.ro va oferi clienților din întreaga țară o nouă opțiune de...
Generali România lansează Co-Protect, o poliţă de sănătate de grup destinată exclusiv riscurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus, produsul fiind disponibil în trei variante standardizate,...
Angajații Institutului de virusologie din Wuhan, orașul chinez din regiunea Hubei devenit epicentrul pandemiei de covid-19, au dezvăluit o parte dintre secretele muncii lor de cercetare în...
OMV Petrom va plăti dividendele aferente exerciţiului financiar 2019 începând cu 5 iunie, iar dividendul brut pe acţiune este de 0,0310 lei, informează, luni, compania.
O inițiativă legislativă care propune o serie de măsuri care vin în sprijinul celor care sunt afectați de consecințele economice ale pandemiei, precum cele care și-au pierdut locul de muncă...
La începutul stării de urgență era liniște și pustiu pe stradă. Multe magazine dormeau în spatele obloanelor trase și a ușilor închise cu lacăte mari. Saloanele de înfrumusețare...
Omul de afaceri Elon Musk a ameninţat sâmbătă să părăsească statul California, unde se află singura sa fabrică de maşini electrice Tesla din Statele Unite, deoarece autorităţile locale...
Compania aeriană Ryanair a adăugat vineri ruta București - Londra Stansted, care va opera cu 3 servicii săptămânale începând cu 15 mai, anunță compania.
Comisia Europeană va cere ţărilor UE să furnizeze în timpul pandemiei de coronavirus (COVID-19) garanţii de stat pentru voucherele de călătorie, dacă preferă ca cetăţenii să accepte...
Autoritățile vor relaxa începând cu 15 mai mai multe restricții impuse în perioada stării de urgență printre aceste modificări este prevăzută și redeschiderea saloanelor de...
În propunerea de măsuri pentru perioada stării de alertă, autoritățile vor ca atât angajații cât și angajatorii să respecte un set de reguli care sunt menite să protejeze atât lucrătorii...
Inspectoratul Național pentru Situații de Speciale de Urgență propune un set de recomandări pentru următoare perioadă în care România se va afla în starea de alertă după data de 15 mai,...