Apple: 100 milioane de dolari pentru lupta împotriva rasismului

apple_96881300
Apple, condamnată în Rusia la o amendă de 12 milioane de dolari. Află pentru ce
Apple a lansat joi o iniţiativă pentru "echitate rasială şi justiţie", în valoare de 100 de milioane de dolari, decizie luată în momentul în care companiile şi autorităţile americane încearcă să răspundă valurilor de proteste anti-rasism, relatează AFP.


Gigantul californian în domeniul electronicii şi tehnologiei intenţionează să atace "barierele sistemice" cu care se confruntă persoanele de culoare, în special afro-americanii, a explicat directorul său executiv Tim Cook, într-un videoclip postat pe Twitter.

"La Apple sau oriunde în societate, greutatea schimbării nu trebuie să stea pe umerii celor care sunt subreprezentaţi", a spus el.

Covid-19: Veste bună și pentru China, în sfârșit

"Este în primul rând responsabilitatea celor aflaţi în poziţii de putere şi influenţă să schimbe structurile pentru binele comun", a afirmat Tim Cook.

Iniţiativa va fi condusă de Lisa Jackson, vicepreşedintele Apple însărcinată cu responsabilitatea socială a companiei.

De la moartea lui George Floyd, un afro-american care a murit asfixiat de un poliţist alb în urmă cu două săptămâni, numeroase proteste au avut loc în Statele Unite şi nu numai, pentru a cere încetarea violenţelor poliţiei şi, mai mult, a "rasismului sistemic" în general.

Mobilizarea, reflectată pe reţelele de socializare, este una fără precedent de la mişcarea pentru drepturile civile din anii '60.

Tim Cook a vorbit despre copilăria sa în statul Alabama, pentru a sublinia importanţa ca "oamenii de bună credinţă să lase deoparte confortul şi securitatea" şi să le ceară liderilor să-şi asume responsabilităţile.

x close