În același timp, această ofensivă dezvăluie o putere militară construită în câteva decenii, un program balistic de o eficiență rară și o precizie impresionantă. O imagine de ansamblu asupra capacităților unui jucător regional asupra căruia lumea occidentală își concentrează acum atenția. 

Adâncime și precizie

Iranul are un vast arsenal de rachete cu diferite raze de acțiune - scurte (300 de kilometri), medii (300-1.000) și lungi (până la 2.000) - dintre care o mare parte este produsă sau asamblată local datorită unui sector industrial și de nivel înalt.

„Rareori trece un an fără un anunț iranian privind dezvoltarea unui nou tip de rachetă de croazieră sau rachetă balistică”, subliniază Eva Koulouriotis, expert independent. 

Treptat, au fost dezvoltate rachete cu combustibil solid, „mai ușor de depozitat și mult mai rapid de pus în acțiune (...) prin urmare mai utile din punct de vedere tactic”, spune, la rândul său, Jeremy Binnie, de la compania de informații private British Janes.

„Iranienii au preluat tehnologia sistemelor SCUD, de la rachetele primite în anii 1980”, adaugă expertul, evocând, de asemenea, „o mult mai bună ghidare a asistemelor, ce permite corectarea traiectoriei de zbor”.

Războiul Iran-Irak

Acest conflict care s-a derulat în perioada 1980-1988 a marcat un punct de cotitură pentru Teheran, care a achiziționat în special rachete rusești SCUD-B pentru a răspunde la atacurile lui Saddam Hussein.

„Această experiență i-a impresionat pe oficialii iranieni, care au concluzionat că rachetele reprezintă un mijloc eficient de răspuns și un element vital al apărării lor”, explică John Krzyzaniak, de la proiectul Wisconsin privind controlul armelor nucleare. 

Investițiile au fost cu atât mai importante cu cât compensau slăbiciunile flotei sale aeriene. Iranul „nu a reușit, în ultimele decenii, să-și modernizeze avioanele sale de luptă, așa că a optat în favoarea rachetelor”, a adăugat expertul.

Ajutor extern

Farzan Sabet, de la Geneva Graduate Institute, a subliniat pentru AFP că „stocul inițial de rachete balistice al Iranului a fost furnizat de Libia, Siria și Coreea de Nord”. Teheranul s-a întors și spre Uniunea Sovietică apoi spre Rusia, înainte de a dobândi o autonomie reală.

Astăzi, „contribuția externă (...) nu este foarte clară, dar ar fi vorba de componente și dezvoltare completă”, estimează Jeremy Binnie. În același timp, rachetele lor „folosesc probabil componente disponibile, deoarece iranienii știu să integreze produse comerciale” în armele lor. Și asta, în ciuda sancțiunilor internaționale, în special americane, care nu au avut darul de a anihila programul de înarmare al Iranului. 

Cifre necunoscute

Așa cum se întâmplă adesea în acest domeniu, stocurile iraniene sunt necunoscute, dar experții le consideră considerabile. Estimarea precisă este aproape imposibilă, susține Eva Koulouriotis. Și explică: armata și Gărzile Revoluționare „au fabrici și depozite separate”. Surse arabe și occidentale „raportează aproximativ 60.000 de rachete, dar în opinia mea, cifra este mult mai mare și ar putea ajunge la 200.000” de unități.

Ambiții de viitor

Printre obiectivele Teheranului se numără „îmbunătățirea capacității de a lovi țintele în mișcare”, ceea ce reclamă sisteme de ghidare mai bune și o calitate mai bună a inteligenței tehnice, consideră John Krzyzaniak. De asemenea, Teheranul ar trebui să împingă limita actuală de 2.000 de kilometri ca rază de acțiune. Un proiect complicat, dar nu imposibilă pentru această putere regională. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.