Câte femei devin șefi? România stă mai bine ca Germania

femeie_74239300
Femeile antreprenori pot castiga
Un studiu realizat în UE arată că un manager din trei este femeie, iar România se află la coada clasamentului dar într-o companie ”selectă” alături de țări teoretic liberale ca Germania sau Austria.

9,4 milioane de cetățeni ocupau în 2018 o poziţie managerială în Uniunea Europeană. Astfel, şase milioane erau bărbaţi (64% din total) şi 3,4 milioane femei (36%).

Studiul efectuat de Eurostat arată că datele sunt constante în ultimii 6 ani.

Procentul femeilor membre ale board-urilor companiilor cotate la bursă din UE este puţin peste un sfert (27%) şi mai puţin de o cincime sunt directori executivi (17%).

Deşi reprezintă aproximativ jumătate din totalul persoanelor angajate în UE, femeile continuă să fie subreprezentate în funcţiile de conducere.

Cel mai ridicat procent al femei-manager în Uniunea Europeană se înregistra în Letonia (56%), singurul stat membru unde femeile sunt majoritare pe acest segment. Urmează Bulgaria şi Estonia (ambele cu 49%), Polonia şi Slovenia (ambele cu 47%), Ungaria (43%), Lituania şi Suedia (ambele cu 42%), Irlanda (41%) şi Slovacia (40%).

La coada clasamentului se află și România dar cu țări dezvoltate din Occident în aceeași situație. Astfel, un număr scăzut se află în Luxemburg (15%), Cipru (23%), Cehia, Danemarca, Italia şi Olanda (toate cu 29%), Germania (30%), Grecia şi Austria (32%) şi România (34%).

Citește și:Economie de criză. Reducerea costurilor, pe primul loc în strategiile managerilor

x close